La o emisiune din Statele Unite, prezentatorul lasă să ruleze un film cu secvenţe ale Holocaustului. Sunt genul de imagini date pe rapid, cu oameni îndreptându-se spre tren, pentru ca filmuleţul să se încheie cu feţele pierdute în negura adusă de uşile care se închid greoi.
Salvat de o mită
Numai că Soros n-a fost printre ei. El a scăpat, banul l-a scăpat. Când naziştii au ocupat Budapesta, în 1944, tatăl lui Soros era un avocat de succes. Când a simţit că vor fi probleme pentru evrei, avocatul a îndesat un pumn de bani în buzunarul unui oficial al guvernului maghiar. În schimbul banilor, cel mituit trebuia să îl prezinte pe micul George Soros, atunci în vârstă de 14 ani, drept finul său creştin. Şi "finul creştin" a urmărit evreii care urcau speriaţi în trenuri, ba chiar a mers împreună cu "naşul" său să confişte averile bogaţilor evrei ai Budapestei.
În faţa imaginilor, Soros e aproape mut. Din când în când scoate un "îhîm". Apoi, vorbeşte: "Atunci s-a clădit caracterul meu". "Cum?", a întreabat prezentatorul. "Că trebuie să gândeşti în avans, să anticipezi evenimentele atunci când cineva e ameninţat", a răspuns. Adică să acţioneze precum tatăl său.
Soros fiul avea să devină celebru tocmai prin această capacitate de a intui. O ducea la extrem în 1992, când câştiga 1,1 miliarde de dolari şi supranumele de "omul care a spart Banca Angliei" după ce paria corect că guvernul va devaloriza lira sterlină. Nu vorbim, desigur, de un pariu propriu-zis, ci de un instrument financiar numit "short selling", care permite unui investitor să vândă acţiuni fără a le deţine la propriu. Investitorul vinde aceste acţiuni şi, după ce preţul scade, le cumpără mai ieftin pentru a le înapoia proprietarului. Însă acest instrument funcţionează şi în vânzarea şi cumpărarea de valută, chiar mai lesne. Iar Soros a vândut echivalentul în lire sterline a 10 miliarde de dolari, mizând că lira va scădea.
Recent, se pare că el a fost "investitorul misterios" care a câştigat 8,5 miliarde de dolari, după ce a prezis retrogradarea istorică a SUA de la cel mai bun rating AAA, la AA+.
Hamal şi ospătar în Londra
Soros a ştiut mereu valoarea banului, că-s miliarde de dolari sau o mână de forinţi. După ce a emigrat în Anglia (1947), a lucrat ca hamal şi ospătar pentru a-şi plăti viaţa şi studiile la London School of Economics. Într-un final, i-a fost acordată o finanţare de 40 de lire pe lună din partea unei societăţi religioase.
Financial Times îl descrie drept "profetul de succes al pieţelor" şi consideră că "în ceea ce priveşte funcţionarea pieţelor financiare, Soros a dovedit că este cu câteva decenii înaintea timpului său".
În prefaţa "Alchimiei finanţelor", publicată de Soros în 2003, fostul preşedinte al Rezervei Federale a Statelor Unite, Paul Vockler, îi contura portretul lui Soros. "Este cunoscut drept un speculator de imens succes, destul de inteligent pentru a se retrage dintr-un joc chiar şi atunci când îl conduce detaşat. Volumul impresionant al câştigurilor sale a fost influenţat de implicarea sa în încurajarea naţiunilor în tranziţie şi în curs de dezvoltare să devină societăţi deschise", scria Vockler.
Lumea "Soroilor", vampirii economiei mondiale
Din această perspectivă, Soros pare omul luminilor, însă o alta ni-l prezintă altfel. Într-un editorial publicat în "New York Times", Paul Krugman arăta efectul Soros asupra pieţelor financiare. Krugman spune că investitorii de teapa lui Soros nu numai că "mută bani anticipând o criză a unei valute", ci chiar declanşează o criză "pentru amuzament şi profit".
Americanul propunea şi un nume pentru aceşti investitori: "Soroi". De altfel, în momentul declanşării crizei, publicaţia The Guardian îl plasa pe Soros pe lista celor vinovaţi de recesiune.
O interesantă părere de mijloc ne-a oferit-o Sandra Pralong, preşedinte al Fundaţiei Soros în România între 1990 şi 1993. Pentru ea, Soros este un om cu o înţelegere filozofică atât a istoriei, "cât şi a legilor - o să râdeţi - fizicii cuantice şi ale psihologiei umane". Că Soros e omul care înţelege perfect distorsiunea pe care o produc gândurile şi aşteptările noastre asupra realităţii, ştie "că nu există obiectivitate, ci o serie de corectări ale percepţiilor eronate care ne duc mai aproape de adevăr".
Citeste material complet pe evz.ro
