Lucrători ai Punctului de trecere a frontierei Stânca-Costești, în atenția DNA!

Mai mulți lucrători cu atribuții de control din cadrul Punctului de trecere a frontierei Stânca Costești sunt anchetați de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Biroul Teritorial Suceava, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

Aceștia au ajuns în atenția DNA în urma unei anchete a procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), care a vizat 10 persoane din judeţele Iaşi, Bacău, Constanţa şi Vrancea implicate în contrabanda cu ţigări.

Procurorii DIICOT, care au făcut cercetările în acest dosar, au dispus trimiterea în judecată a 10 persoane, iar față de alte patru persoane cauza a fost disjunsă către DNA Galați.

La fel s-a întâmplat și în cazul lucrătorilor de la Punctul de trecere a frontierei Stânca-Costești, în cazul cărora ancheta va fi continuată de procurorii DNA Suceava.

Dintre cele 10 persoane trimise în judecată, șase se află în arest preventiv, iar celelalte patru au fost puse sub control judiciar.

Potrivit procurorilor DIICOT, suspecţii ar fi fost ajutaţi în activitatea infracţională de o serie de lucrători din cadrul Punctului de trecere a frontierei Stânca, pe unde ar fi fost introduse în ţară ţigările de contrabandă.

Suspecții sunt acuzați că, în perioada 5 aprilie-16 iunie 2014, ar fi introdus ilegal, din Republica Moldova, prin sustragerea de la controlul vamal, cantități importante de țigări, respectiv 356.960 pachete cu țigări cu timbre de accizare Republica Moldova, iar în alte cazuri fără timbre de accizare, creând bugetului de stat un prejudiciu total de 3.862.696 lei.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Marius Croitoru, înainte de meciul cu UTA Arad: ”Nu contează ce antrenor ai. Poţi să câştigi numai din atitudine!” - VIDEO

astăzi, 12:52

Antrenorul echipei FC Botoşani, Marius Croitoru, a declarat că îşi doreşte ca să câştige meciul cu UTA Arad pentru a urca în clasamentul Superligii de fotbal. ”Suntem ...

95 de ani de la moartea botoșăneanului care a revoluţionat ingineria, învăţământul tehnic şi domeniul construcţiilor de poduri!

astăzi, 12:16

Elie Radu s‑a născut pe 20 aprilie 1853, la Botoşani. A murit pe 10 octombrie 1931, la vârsta de 78 de ani, lăsând în urmă o operă cât pentru zece vieţi. A construit...

Vlad Iftime a preluat o afacere de 7.000.000 de euro de la tatăl său și a spus ce a urmat!

astăzi, 11:31

Vlad Iftime (40 de ani), fiul lui Valeriu Iftime (66 de ani), președintele Consiliului județean Botoșani și patronul celor de la FC Botoșani, a dezvăluit ce a făcut cu afacerea de 7 milioane de...