Lucrările la "podul lui Cozmâncă" nu vor fi finalizate, pe motiv că nu sunt finanţate şi de CJ Botoşani
Stiri Botosani Wednesday, 24 September 2014 ActualitateConsiliul Județean Suceava a luat această măsură chiar dacă a obținut un credit de 1,5 milioane de lei pentru finanţare. Potrivit unui proiect de hotărâre a CJ Suceava, ce urmează să fie aprobat în şedinţa din 29 septembrie, suma de 1,5 milioane de lei alocată, dintr-un credit, pentru finalizarea lucrărilor la podul de peste râul Siret, va fi realocată pentru finanţarea altor investiţii.
Astfel, potrivit proiectului de hotărâre, din cele 1,5 milioane de lei, 720.000 de lei vor fi alocaţi pentru plata TVA la achiziţii efectuate de CJ Suceava pentru dotarea Aeroportului Suceava, iar 620.000 de lei vor fi alocaţi pentru asfaltarea unui drum judeţean, între localitatea Probota şi limita cu judeţul Iaşi.
În expunerea de motive se arată că investiţia programată de CJ Suceava la podul de peste râul Siret trebuia să se facă în colaborare cu judeţul Botoşani, iar CJ Botoşani a informat CJ Suceava că această lucrare nu se află în lista de obiective finanţate în 2014.
CJ Suceava a alocat suma de 1,5 milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor începute în 1995 şi sistate în 2004 la podul peste râul Siret, numit “podul lui Cozmâncă fiindcă leagă judeţul Suceava de satul natal al lui Octav Cozmâncă, din Botoşani, şi aştepta ca CJ Botoşani să finanţeze o parte din lucrare. Investiţia la acest pod a început în anul 1995, când fostul lider PSD Octav Cozmâncă era şef al Departamentului Administraţiei Publice Locale din Guvern.
Podul face legătura între localitatea suceveană Zamostea şi localitatea natală a lui Cozmâncă, Talpa, din judeţul Botoşani, fiind numit “Podul lui Cozmâncă.
Acest pod a existat până în timpul războiului, când trupele germane, în retragere, l-au distrus. Lucrările la acest pod au fost sistate în 2004, an în care CJ Suceava a alocat cinci miliarde de lei vechi.
În anul 2011, a fost executată o expertiză la această investiţie, ţinând cont că este blocată de câţiva ani şi s-a stabilit că este necesară reproiectarea, întrucât au intervenit modificări în decursul anilor fiind alocaţi bani pentru refacerea proiectului.
Sursa: Newsbucovina.ro
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Doliu în lumea columbofililor: ”A fost respectat și apreciat pentru pasiunea, devotamentul și implicarea sa neobosită”
În aceste momente de profundă tristețe, membrii Clubului Voiajorul transmit sincere condoleanțe și întreaga lor compasiune familiei îndoliate la trecerea la cele veșnice a lui I...
Cod Galben la Botoșani: Ploi torențiale, vijelii și grindină până duminică dimineață!
Meteorologii au actualizat prognoza și au prelungit Codul galben de instabilitate atmosferică până mâine dimineață, la ora 08:00, pentru județul Botoșani. Se vor înregistra av...
Asta lovitură pentru FC Botoșani! Grecii îl vor acasă pe Giannis Anestis!
În octombrie 2024, FC Botoșani reușea să îl legitimeze pe portarul grec Giannis Anestis, fotbalist cu prezențe în Champions League. Născut pe 9 martie 1991, având 1.98 m ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 2.37 secunde