Lucrarile la drumul Botosani - Suceava incep la primavara

Directorul Directiei Regionale de Drumuri si Poduri Iasi, Dan Pila, prezent luni la Botosani, a dat asigurari ca lucrarile la drumul national Botosani-Suceava vor incepe in primavara. Pentru acest tronson de drum, in bugetul pe 2012 suma prinsa depaseste 5 milioane de lei, valoarea totala a investitiei ridicandu-se la circa 15 milioane de lei.

"Proiectul a fost aprobat la nivelul Companiei, imediat cum conditiile climatice permit constructorul va demara lucrarile specifice. Lucrarile ar putea incepe concomitent, in cele doua judete, intr-o prima faza asa s-a discutat si nu cred ca vor fi probleme din punctul acesta de vedere. Pana in vara au fost nenumarate accidente si a trebuit sa luam noi niste masuri din punct de vedere al restrictiilor privind siguranta circulatiei, accidentele s-au mai imputinat, insa avem garantia din partea constructorului ca organizarea de santier va fi in judetul Botosani, pentru DN 29", a spus Dan Pila, directorul DRDP Iasi.

Cat priveste reabilitarea drumului Botosani-Targu Frumos, Dan Pila a mentionat ca pentru aceasta investitie a fost realizat studiul de fezabilitate, urmand ca in 2012 sa fie supusi aprobarii indicatorii-tehnico-economici, si exista sanse sa inceapa la anul si proiectarea pentru acest tronson.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Alegeri parțiale: Un oraș și două comune din județul Botoșani se pregătesc de alegeri!

astăzi, 13:48

Autoritatea Electorală Permanentă a informat Palatul Victoria, vineri, că sunt cel puțin 35 de primari ale căror mandate au încetat, iar Guvernul are obligația legală de a stabili data or...

Harta șpăgii în spitalele din România: Care este situația la Botoșani?

astăzi, 12:54

Rezultatele sunt colectate pe baza unui formular care oglindește disponibilitatea pacienților de a sesiza situațiile în care personalul medical le-a solicitat bani sau alte recompense. De men...

Botoșănean arestat pentru violență în familie și rele tratamente aplicate propriilor copii!

astăzi, 11:56

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat în vârstă de 48 de ani, bănuit de comite...