Lucrările de la Leorda s-au încheiat, staţia de tratare de la Bucecea tratează apa pentru oraş

Lucrările care au avut loc sâmbătă la Leorda, pentru înlocuirea conductelor, s-au încheiat, astfel că a început alimentarea acestora.

Potrivit reprezentanţilor Nova Apaserv, la ora 20 a început alimentarea cu apă a Staţiei de Tratare de la Leorda, care, după tratare, o trimite în staţia de la Cătămărăşti. În jurul orei 21 a început tratarea apei brute, urmând să o împingă ulterior pe conducta de 1.000 mm, astfel că ajunge în panta de "Raţe" (Ferma de raţe), apoi în alte cinci- şase ore apa tratată va ajunge la Botoşani.

"La ora 21 a început alimentarea comunei Răchiţi, Mihai Eminescu, Unţeni, Stăuceni, iar mâine dimineaţă dăm drumul la Ghilăneşti, Cristeşti şi celelalte, spune ing. Romeo Obuf.

Urmează însă o nouă oprire a apei, programată pentru weekend-ul următor, atunci când se va pune în funcţiune Staţia nouă de la Ştefăneşti şi se vor încheia şi lucrările de montaj a vanelor în zona Cătămărăşti şi Bucecea. Furnizarea apei va fi oprită în ziua de vineri, 01 iulie 2016 ora 20:00, iar repunerea în funcțiune a sistemului va începe în ziua de duminică, 03 iulie 2016 ora 06:00.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

„Gigi Becali nu mai e prieten cu mine!” Valeriu Iftime, interviu în metrou despre Croitoru și cum și-a trimis fotbaliștii la facultate!

astăzi, 07:39

Valeriu Iftime a stat de vorbă cu Fanatik în metroul din București. Tonic și zâmbitor, Valeriu Iftime a abordat o gamă largă de subiecte. -Care e soluția ca Botoșaniul să aibă ...

Alinuța și învățătoarea!

astăzi, 07:15

Învățătoarea:  -Alinuța, poți să îmi spui cât fac opt ori șapte? Alinuța: -Dacă nici dumneavoastră nu știți, de unde vreți să știu eu?

Calendar Ortodox, 13 noiembrie 2026: Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, şi mama sa, Sfânta Antuza

astăzi, 07:00

Acest mare dascăl şi luminător al lumii, Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, s-a născut în Antiohia, în anul 344, din părinţi dreptcredincioşi: tatăl său se numea Secund şi e...