Lotul FC Botoșani s-a reunit după vacanță! Vezi jucătorii prezenți-FOTO

Lotul echipei FC Botoșani s-a reunit, miercuri după-amiază, la Sala Polivalentă Elisabeta Lipă și nu la Stadionul Municipal, cum a fost până acum, din cauza lucrărilor de reabilitare și modernizare care se efectuează.

La reunirea lotului au fost prezenţi aproape toţi jucătorii care au reuşit promovarea, cu excepţia lui Andrei Ţepeş care a revenit la Ceahlăul Piatra Neamţ, iar Mbella şi Alin Ignea s-au întors la Pandurii Tg. Jiu, după ce le-au expirat contractele de împrumut.

La reunirea lotului nu au fost prezenți nici Cristinel Gafița, la serviciile căruia s-a renunțat, și nici Mărmăneanu, pus pe lista de transferuri.

A fost o vacanţă scurtă dar frumoasă. Ne dorim să avem parte de vacanţe scurte şi realizări măreţe. De un an de zile ne pregătim pentru liga I. În prima etapă, indiferent de adversar, important este să fie un spectacol. Nu îmi este frică de niciun adversar. Sunt atacanţi mai buni, mai experimentaţi dar fiecare trebuie tratat ca atare. Important este să mergem pe drumul pe care l-am început şi să se vadă rezultatele muncii noastre, a spus Ciprian Dinu.











Sperăm într-o clasare cât mai bună, să avem un sezon cât mai bun şi să facem o figură frumoasă. Sunt convins că ne vom menţine în prima ligă. Vreau să terminăm în primele zece. Sper să fim o echipă redutabilă pe teren propriu. Eu cred că greu se vor lua puncte de la Botoşani, a spus mijlocaşul Gabriel Vaşvari.

Lot FC Botoşani:

-portari: Vasile Curileac , Dani Sergiu Vlad, Dragoş Petrache;

-fundaşi: Ciprian Dinu, Andrei Poverlovici, Florin Acsinte, Andrei Patache, Ionuţ Ursu, Casian Maghici, Andrei Lozneanu; -mijlocaşi: Marius Croitoru, Gabriel Vaşvari, Cătălin Vraciu, George Taban, Paul Păcurar,

-atacanţi: George Cârjan, Attila Hadnagy, Istvan Fülöp, Gabriel Boghian, Ionuţ Matei.

-antrenori: Cristian Popovici (principal), Marius Gireadă (secund), Valeriu Bordeanu (secund), Alin Bejan (secund), Alin Bordeanu (portari)

Pe lângă cei cinci jucători care nu au fost prezenți la reunirea lotului, FC Botoșani se va despărți de alți cinci fotbaliști.

Din totalul de 26 de jucători cu care am terminat campionatul, zece nu vor mai face parte din lotul pentru sezonul următor. Ţepeş, Ignea, Mbella au plecat. Ei erau jucători împrumutaţi. Gafiţa la fel. Mărmăneanu şi Păcurar, am considerat că o să fie mai greu să joace la prima ligă. O să încercăm să-i îndrumăm către liga a doua. Unul dintre portarii sub 21 de ani va pleca. Lozneanu va pleca la FCM Bacău. În cazul lui Boghian, dacă nu vom reuşi să aducem un atacant mai valoros, va face parte din lot, a spus Cristi Popovici, antrenorul FC Botoșani.

Cât privește noile transferuri, președintele FC Botoșani, Cornel Șfaițer, a precizat că în momentul de față se poartă negocieri cu mai mulți jucători liberi de contract  și chiar cu alte echipe din Liga I, pentru împrumutul unor fotbaliști tineri.









 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un inginer silvic a murit lovit de o creangă în timp ce curăța un copac într-o unitate militară din Botoșani!

Sunday, 18 October 2026

Un inginer silvic în vârstă de 46 de ani a murit, sâmbătă, după ce a fost lovit în cap de o creangă căzută dintr-un copac pe care îl curăța împreună cu al...

Un șofer „a zburat” cu mașina în curtea unui service din Trușești, avea o alcoolemie de 1,08!

Sunday, 18 October 2026

La data de 17 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din comuna Durnești, cercetat pentru ...

Patru localități din Botoșani vizate de o avertizare nowcasting a meteorologilor!

Sunday, 18 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o avertizare nowcasting tip cod galben de vânt pentru o parte din județul Botoșani, valabilă până la ora 21:00. Sunt prognozate intensif...