Locuitorii din nordul județului și autoritățile așteaptă să înfrunte apele Prutului (foto)

Miercuri după-amiaza, pompierii botoșăneni și autoritățile locale din comuna Rădăuți-Prut au avertizat populația din localiattea respectivă și din Rediu despre iminenta producerii unor inundații ca urmare a depășirii cotei de pericol cu un metru și 42 cm pe râul Prut, la Oroftiana.

În total, la Rădăuți-Prut, sunt 40 de gospodarii în zona inundabilă, 32 în Rădăuți-Prut, cu 53 de persoane din care cinci copii, și opt locuințe in Rediu cu 26 de persoane din care trei copii. Pompierii militari și voluntari au avertizat populația din casă în casă și au constatat ca majoritatea înnoptează la rude încă de ieri.

 

Corturi montate pentru grupurile de risc

Având in vedere contextul epidemiologic, vor fi montate și cinci corturi pentru cetățenii care ar urma sa fie evacuați si care nu au alta posibilitate de cazare.

„Animalele au fost duse în locuri sigure, încă din cursul zilei de marți. La ora 19:00, la Rădăuți-Prut, râul Prut măsura 580 cm, cu 170 cm peste cota de inundație. La aceasta cotă nu se impune evacuarea populației”, au precizat reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (ISJU) din Botoșani.

Zeci de mii de saci cu nisip pentru construitrea unor diguri

Totodată, cu sprijinul cetățenilor au fost pregătiți 1500 de saci cu nisip, care vor fi folosiți ca dig în calea apelor.

În această seară, vor ajunge la Rădăuți Prut alți 20. 000 de saci mici de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Botoșani și doua basculante de 18 tone și o basculantă de 8,5 tone, conform datelor furnizate de ISJU Botoșani.

Pentru coordonarea acțiunilor din teren, la fața locului au ajuns președintele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani, prefectul Dan Nechifor și inspectorul șef al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență din Botoșani, col.dr.ing. Mihail Cristian Amarandei.

Alimentare cu apă sistată în nordul județului

Ca urmare a  avertizărilor hidrologice cod roșu pe râul Prut, autoritățile locale din Darabani au anunțat populația că alimentarea cu apă va fi sistată pe zonele Lismănița, Eșanca, Bajura, Teioasa, Cornești, începând cu ora 17:00, pe perioada valabilității Codului roşu.

„Totodată, Primăria orașului Darabani recomandă oamenilor care locuiesc la blocuri să consume cu moderație apa potabilă, deoarece rezervele din stația de tratare a apei sunt limitate, în condițiile în care, pe perioada Codului roșu, alimentarea cu apă se va face cu dificultate, din cauza turbidității ridicate a apei”, au anunțat autoritățile din Darabani.

Avertizarea hidrologică de tip Cod roșu de inundații este valabilă până vineri, la ora 00:00, fenomenele vizate fiind scurgerile importante pe versanți, viiturile rapide și creșterea debitelor pe râul Prut.

Și premierul Ludovic Orban a declarat miercuri, după ce a participat la Ministerul Afacerilor Interne la o şedinţă de lucru pentru evaluarea pagubelor produse de inundaţii, că riscul cel mai mare în perioada imediat următoare este pe râul Prut, zonă unde va intra în ţară o viitură din Ucraina.

Iată declarațiile făcute de premier:

(edit: R.A.)







 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

VIDEO - Armă nedeclarată, descoperită de polițiștii de frontieră din Botoșani în bagajul unui moldovean!

astăzi, 09:02

Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani au descoperit în interiorul unui autoturism înmatriculat în R. Moldova, ascuns și n...

Nova Apaserv: 24 de ore pentru remedierea unei avarii, un oraș și alte 10 localități rămân fără apă potabilă!

astăzi, 08:51

Echipele Nova Apaserv Botoșani intervin începând de astăzi, 23 august 2026, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii produse la conducta de aducțiune Botoșani-Flăm&aci...

Ambulanțierii din Botoșani, mesaj pentru șoferi după un accident în trafic: ”Sirena nu este un privilegiu. Girofarul nu este un moft. Misiunea nu este o glumă!”

astăzi, 08:38

Serviciul Județean de Ambulanță Botoșani trage un semnal de alarmă în urma unui accident rutier în care a fost implicată o ambulanță aflată în misiune. Evenimentul rutier s-...