Locuinţă incendiată de un cablu electric defect

Exploatarea instalaţiei electrice cu defecţiuni sau improvizaţii a aprins astăzi dimineaţă locuinţa lui Gheorghe B. din localitatea Lişna, comuna Suharău. Când casa i-a luat foc, proprietarul nu era acasă. Izbucnit în podul casei, incendiul s-a extins la bunurile aflate într-o cameră şi holul casei.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Botoşani a fost sesizat despre producerea evenimentului puţin după ora 10.00. La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă.

La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau tavanul din lemn, bunurile dintr-o încăpere şi din hol. Nouă pompieri şi doi membri ai serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă din comună au acţionat mai bine de jumătate de oră pentru stingerea incendiului.

Flăcările au distrus circa 100 m.p. din podul casei construit din lemn, două uşi, 3 ferestre, un pat, un televizor, un dulap şi materiale textile, pagube estimate la 7.000 lei. S-au salvat şi protejat bunurile materiale din celelalte trei încăperi ale clădirii.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În Dublin: Priveghere tăcută în memoria Loredanei, femeia din Botoșani omorâtă de propriul partener de viață!

astăzi, 08:10

Comunitatea din nordul Dublinului s-a reunit în memoria Loredanei Moroșanu, femeia de 48 de ani, din Botoșani, înjunghiată mortal luni, în casa în care locuia cu partenerul ...

Pedeapsă dură pentru Ilaș, după eliminarea din meciul cu Petrolul!

astăzi, 07:42

Comisia de Disciplină din cadrul FRF, întrunită miercuri, a hotărât o serie de sancţiuni în urma meciurilor din Superliga. În atenția Comisiei a fost și partida FC Bot...

În această dimineață: Focul a făcut scrum două mașini!

astăzi, 07:16

Două mașini parcate într-o gospodărie din localitatea Mănăstireni, comuna Unțeni, au fost distruse în urma unui incendiu. Evenimentul s-a produs în această dimineață. Pro...