Locuinţă incendiată de la o lumânare!

In prima zi de Paste, pompierii au fost nevoiţi să intervină pentru a stinge două incendii! Duminică, puţin înainte de ora 13.00, dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Botoşani a fost anunţat despre izbucnirea unui incendiu la locuinţa Valeriei U. din comuna Şendriceni.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau bunurile dintr-o încăpere a locuinţei, existând pericolul ca flăcările să se extindă şi la celelalte camere.

S-au luat măsuri pentru localizarea şi stingerea incendiului, precum şi pentru protecţia clădirilor din imediata apropiere. Intervenţia a durat aproximativ jumătate de oră. Flăcările au distrus două paturi, un frigider, un aragaz, o maşină de spălat, trei tocuri de geam, un televizor şi cca. 20 de m.p. din acoperişul casei, pagube estimate la 6.000 lei. S-au salvat şi protejat, în urma intervenţiei, bunuri materiale în valoare de aproximativ 60.000 lei.

Incendiul a fost provocat cel mai probabil de o lumânare aprinsă lăsată de proprietară nesupravegheată lângă materiale combustibile.
           

Magazie incendiată de copii!
Trei ore mai târziu, dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Botoşani a fost anunţat despre izbucnirea unui incendiu la o magazie din curtea unei societăţi comerciale situată pe raza localităţii Podeni, comuna Corlăteni. 

La faţa locului s-a deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă. Când pompierii au ajuns la faţa locului ardeau mai multe bunuri depozitate într-o magazie, printre care şi o cantitate însemnată de furaje, dar şi o parte din acoperişul acesteia. S-au luat măsuri pentru localizarea şi stingerea incendiului, precum şi pentru protecţia construcţiilor din imediata apropiere. Intervenţia a durat aproximativ 20 minute.

Flăcările au distrus acoperişul magaziei pe o suprafaţă de 20 m.p., 2.500 kg baloţi din paie, 4 cauciucuri de maşină, 100 metri liniari de gard cherestea, 20 baxuri brichete de foc, pagube estimate la 4.000 lei.

Cauza probabilă a incendiului a constituit-o jocul copiilor cu focul. Aceştia au aprins din joacă câţiva baloţi depozitaţi lângă magazie împrejurare în care flăcările s-au extins şi la construcţie.
 

SUBOFIŢER RELAŢII PUBLICE IN CADRUL ISU BOTOSANI
Plt.Dorina LUPU


 




 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Profesoara unui liceu din Botoșani amenințată cu moartea de un elev, dosar penal deschis de polițiști! Șeful IȘJ: „Copilul are un comportament agresiv”

astăzi, 12:26

O situație revoltătoare și ieșită din comun a avut loc, zilele trecute, la un liceu din județul Botoșani. O profesoară, diriginta unei clase de a IX-a, a fost amenințată cu moartea de unul d...

Botoșănean reţinut după ce a vândut o maşină care nu era a lui!

astăzi, 12:04

Un bărbat din judeţul Botoşani a fost reţinut după ce ar fi vândut autoturismul unei femei, care i-l împrumutase. Bărbatul de 42 de ani, din comuna Vârfu Câmpului, est...

„Reziliența începe acasă” - ISU Botoșani, alături de comunitate de Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor și Ziua Informării Preventive!

astăzi, 11:27

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga ” al Județului Botoșani marchează, în data de 13 octombrie a.c., Ziua Informării Preventive și Ziua Internațională p...