Locuinţă aprinsă de un scurtcircuit electric!

 Casa unui localnic din satul Vatra, comuna Hudeşti, a fost distrusă parţial într-un incendiu izbucnit sâmbătă după-amiază, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit electric. Pompierii militari şi voluntari au protejat de foc anexele din apropiere.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani a fost solicitat să intervină pentru stingerea incendiului puţin după ora 17.00. În ajutor au sărit un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi, cu o autospecială cu apă şi spumă, dar şi pompierii voluntari din Darabani şi Hudeşti.

Primii care au ajuns la locul intervenţiei au fost pompierii voluntari. La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta atât în interiorul dormitorului, cât şi la acoperiş.

Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor au acţionat 13 pompieri militari, voluntari, precum şi cetăţeni, mai bine de o oră. S-au salvat şi protejat de foc bunuri materiale în valoare de cca. 30.000 lei.

Pagubele au fost estimate la peste 8.000 lei.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport

Wednesday, 4 November 2026

Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...

Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane

Wednesday, 4 November 2026

Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...

Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!

Wednesday, 4 November 2026

Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...