Localitățile afectate de zăpezile din iarnă vor primi carburant de la rezervele statului
Stiri Botosani Tuesday, 11 March 2014 ActualitateProiectul de act normativ a vizat măsurile de compensare a consumurilor neprevăzute de carburanţi determinate de participarea la acţiunile de răspuns efectuate pe timpul situaţiilor de urgenţă din perioada ianuarie – februarie 2014.
Pe acest proiect de lege, senatorul Doina Federovici a depus şi susţinut amendamente, atât în cadrul comisiei de apărare cât şi în plenul Senatului.
Amendamentele vin în sprijinul unităților administrative teritoriale care în perioada mai sus menționată s-au confruntat cu fenomene meteorologice periculoase specifice iernii ce au avut ca efect blocarea/închiderea căilor de comunicaţii rutiere precum şi a 37 U.A.T.–uri cu un număr de 153 localităţi.
Având în vedere efectele negative produse, pentru deszăpezirea drumurilor naționale, orăşeneşti şi comunale a fost necesară în acea perioadă suplimentarea mijloacelor de intervenţie la 120.
Cantitatea de carburanţi solicitată prin amendamente de către senatorul Doina Federovici pentru judeţul Botoşani este necesară pentru a acoperi consumurile făcute suplimentar de către unităţile administrativ teritoriale şi instituţiile care au acţionat pe timpul misiunilor de deszăpezire.
“În calitatea pe care o am, de senator ales în circumscripţia electorală Botoşani, am ținut să vin în sprijinul unităților administrativ teritoriale care au fost afectate de fenomenele meteorologice din această iarnă, fenomene meteo care au dus la o desfășurare suplimentară de utilaje pentru deszăpezire, dar și pentru asigurarea intervenției la cazurile medicale sau pentru nevoi urgente ale populației, acțiuni care au dus la un consum suplimentar de combustibil, consum care nu era bugetat. Deşi Camera Dputaţilor este for decizional pe acest act normativ, am credinţa că demersul meu va fi susţinut şi de colegii deputaţi", a declarat senatorul Doina Federovici.
Comunicat de presă
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Nicușor Dan a anunțat numele noului premier desemnat!
Președintele Nicușor Dan a desemnat oficial noul candidat pentru funcția de prim-ministru al României. "Luca Niculescu este propunerea mea pentru prim-ministru", a declarat...
Milk Shake Integrity: gama profesionala care reda viata parului deteriorat
Un par frumos nu inseamna doar o culoare spectaculoasa sau o coafura impecabila. Adevarata frumusete incepe cu un fir de par sanatos, puternic si bine hidratat. Din pacate, vopsirea frecventa, decolor...
Cum susții imunitatea la schimbarea de sezon: alimentație, somn și micronutrienți
De ce ne simțim mai vulnerabili la trecerea dintre anotimpuri? Schimbarea de sezon coincide cu modificări de mediu și de rutină care pot influența expunerea la infecții și starea generală: ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.27 secunde