Localitatea din România unde este obligatoriu ca toţi caii să poarte scutece!

Un primar din România, care conduce de mai bine de o lună singurul oraş-staţiune dintr-un judeţ, vrea să cureţe localitatea de dejecţiile animalelor şi îi obligă pe proprietarii de cai să le cumpere "scutece". În caz contrar, începând din luna august aceştia vor fi amendaţi.

Traian Ogâgău, un primar din Bistriţa-Năsăud, a găsit o metodă inedită de a scăpa de dejecţiile animalelor de pe străzile oraşului pe care îl conduce. Acesta le-a impus proprietarilor de cai, care circulă cu animalele pe străzi, să le cumpere un sac special din material textil care să reţină dejecţiile, arata agrointel.ro.

Deşi este vorba despre un oraş-staţiune, străzile localităţii Sîngeorz-Băi sunt pline de dejecţii de animale, acestea fiind intens circulate de căruţe cu cai. Edilul recunoaşte că mizeria pe care o lasă animalele pe străzi este de nedescris.

"Mizeria pe care o lasă în urma lor este de nedescris. Oamenii au înţeles că trebuie să se conformeze, că n-au ce face. Acest material pus în spatele calului rezolvă această problemă", a declarat primarul Traian Ogâgău.

Mai mult, edilul le-a dat termen oamenilor până în 1 august să îşi achiziţioneze astfel de scutece pentru cai. În caz contrar, primarul spune că le va da în primă fază un avertisment, iar la a doua abatere va trece la amenzi.

Amenzile pentru astfel de "fapte" sunt cuprinse între 50 de lei şi 100 de lei. Primarul spune că se va folosi inclusiv de camerele de supraveghere, pentru a-i prinde pe cei care încalcă hotărârea locală care datează încă din 2008, însă nu a fost pusă în practică până acum.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un botoșănean a obținut Locui I la Campionatul Internațional de Pizza 2026! ”Sunt foarte emoționat!” / ”Suntem mândri de tine!”

astăzi, 08:23

Competiția internațională, care s-a desfășurat pe 29 și 30 octombrie la Romexpo, în București, a devenit locul de întâlnire a pasionaților de pizza, unde talentul, tehnica ș...

Calendar Ortodox, 31 octombrie 2025: Sfinţii Apostoli Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul şi Narcis; Sfântul Mucenic Epimah

astăzi, 08:00

Sfinţii Apostoli Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul şi Narcis sunt consemnaţi în Sfânta Scriptură lucrând împreună cu Sfântul Apostol Pavel la întemeiere...

Peste 1.700 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie - septembrie!

Friday, 30 October 2026

În perioada ianuarie-septembrie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea ForÈ...