Liviu Campanu:"Nu pot permite unui nenorocit să-şi bată joc de imaginea şi de munca mea"

"După înlăturarea mea de la conducerea PNL Botoşani în data de 13 aprilie 2009, în săptămâna patimilor, m-am abţinut să fac vreo referire la actualul preşedinte interimar numit ilegal şi imoral în această funcţie dar, atât pentru corecta cunoaştere a lucrurilor, cât şi din respect pentru alegătorii mei sunt nevoit să fac o retrospectivă a relaţiei actualului preşedinte interimar cu PNL-ul.

Pentru că oricât de mult aş vrea să nu mă aplec asupra mocirlei în care trăieşte acest individ, nu pot permite unui nenorocit să-şi bată joc de imaginea şi de munca mea.

Fac acest demers pentru că am observat că tactica folosită de F. Ţ. este următoarea: lucrurile proaste, ilegale, incorecte şi imorale, pe care le-a făcut el, le trece în dreptul meu, iar lucrurile bune care s-au întâmplat în acest partid în ultimii doi ani şi le asumă.

Actualul preşedinte interimar al PNL Botoşani are un comportament simplu, instinctual, papagalicesc pe care încearcă să-l adapteze persoanei sale şi, dacă vreţi, vă pot da două exemple de exprimare recentă: Afirmaţia făcută de către primarul de Botoşani despre morţi numai de bine şi o afirmaţie folosită de mine în relaţia cu fostul preşedintele al PNL Botoşani, domnul Mihai Ţâbuleac că nu pup ghiulul nimănui, pe care F.Ţ. le-a asimilat ca un burete uscat şi le foloseşte alandala în diverse ocazii. Aşa se explică exprimări de genul vot de blana, lagună în loc de lacună, senator în loc de sanatoriu şi alte asemenea perle pe care F.Ţ. le-a auzit dar nu le-a citit niciodată, motiv pentru care le cântă după ureche.

De asemenea F.Ţ. invidios pe uşurinţa cu care reuşesc să comunic cu oamenii din toate categoriile sociale şi cu pregătire diferită, uşurinţă dobândită prin practicarea profesiei de medic, s-a gândit şi el să-şi folosească experienţa profesională în relaţiile pe care le are cu cei din jurul său.

Din păcate, pentru el dar şi pentru ceilalţi, experienţa profesională de bază a lui Ţurcanu este cea de cioban, şi nu reuşeşte decât să mulgă o serie de oameni de afaceri, patroni de întreprinderi mici şi mijlocii, cărora le promite diverse funcţii politice sau protecţie faţă de controalele din partea instituţiilor deconcentrate ale statului.

Aşa se face că există oameni în Botoşani care au cumpărat de la Ţurcanu blana ursului din pădure, adică funcţii. Astfel încât, dacă PNL-ul ar ajunge la guvernare, am avea vreo doi miniştri, opt secretari de stat, directori în ministere, ambasadori şi consuli generali toţi din Botoşani."

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Radiografia amară a unui oraș care nu mai poate supraviețui doar din faima unui trecut, nici în umbra unor genii! - FOTO

Friday, 31 July 2026

Imaginile cu patrimoniul orașului Botoșani, articole despre zidurile încărcate de istorie care zac în părăsire, unele ”salvându-se” de suferință prin autoprăbuși...

Bolojan: ”Am declarat stare de alertă la nivel național pe perioada lunii august!”

Friday, 31 July 2026

Guvernul a oficializat vineri, 31 iulie, instituirea stării de alertă în energie și a aprobat deblocarea rapidă a unor resurse financiare din Fondul de Rezervă pentru implementarea unor sol...

Succes extraordinar pentru Simona Radiș și echipajul 8+1: RECORD european la Varese!

Friday, 31 July 2026

Simona Radiș, Adriana Adam, Amalia Chelaru, Magdalena Rusu, Maria Lehaci, Ancuța Bodnar, Geanina Juncanariu, Cristina Drugă și Victoria Petreanu (cârmaci) au dominat cursa și au stabilit un...