Liturghie arhierească în Parohia Chişcăreni, Protopopiatul Săveni

Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, înconjurat de un sobor numeros de preoţi şi diaconi, a săvârşit duminică, 10 mai 2015, Sfânta Liturghie în Parohia Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ - Chişcăreni, Protopopiatul Săveni, judeţul Botoşani.

Din soborul slujitorilor a făcut parte şi pr. Constantin Macuc, protopop al Protopopiatului Săveni, slujba arhierească fiind oficiată în prezenţa a numeroşi credincioşi din parohie, scrie Ziarul Lumina.

Bucuria celor prezenţi a fost deosebit de mare, întrucât în cea de-a zecea zi a lunii mai 2015 s-a slujit pentru prima dată o Liturghie arhierească în locaşul de închinăciune din Parohia Chişcăreni, păstorită de pr. Viorel-Vasile Florea. Satul Chişcăreni aparţine de Săveni din 1968, fiind situat la aproximativ doi kilometri vest de acest oraş, pe dreapta pârâului Başeu.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cinci zile dedicate artei și creativității în Tabăra Națională de Pictură și Grafică „Acasă la Eminescu”! (Foto)

astăzi, 12:52

Școala Populară de Arte „George Enescu” Botoșani a încheiat cu succes cea de-a XI-a ediție a Taberei Naționale de Pictură și Grafică „Acasă la Eminescu”, desfăÈ...

Botoșăneancă de 48 de ani ucisă în propria casă din Irlanda!

astăzi, 12:17

O româncă de 48 de ani a fost găsită moartă în propria casă din Irlanda. În urma cercetărilor la faţa locului, un bărbat de 40 de ani a fost reţinut şi se află în cu...

Un tânăr le-a prezentat polițiștilor de frontieră de la Racovăț un permis din Ecuador, ce s-a întâmplat după!

astăzi, 12:11

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Racovăț efectuează cercetări cu privire la un cetățean din Ecuador, care s-a prezentat la controlul de frontieră la volan...