Linia ferată Botoșani – Verești ÎNCHISĂ. „Nașul” verifică biletele în autobuz! (Foto)

Călătorii care au ajuns în această dimineață în Gara Botoșani au avut parte de o surpriză: au primit bilete la tren, însă au urcat în… autobuz.

Linia ferată Botoșani – Verești ÎNCHISĂ. „Nașul” verifică biletele în autobuz! (Foto)

   Foto: Știri.Botoșani.Ro

Pe linia ferată Botoșani – Leorda – Verești se va circula cu autobuzul sau autocarul, se anunță printr-un mesaj lipit pe geamul ghișeului din Gara Botoșani.

Această modificare este anunțată și pe site-ul CFR, însă... doar în momentul în care călătorii doresc să își achiziționeze bilet on-line. În rest, oficialii companiei de transport nu au făcut un anunț cu privire la acest aspect.

Totodată, odată ajunși la gară, faptul că vor merge cu autocarul până la Verești li se comunică cetățenilor și de la ghișeu, dar și prin portavoce.

 

Modificarea este astfel valabilă de astăzi, 12 martie, până pe 31 martie 2025. Potrivit reprezentanților Stației CFR din Botoșani, această linie a fost închisă, deoarece sunt lucrări în execuție.

Cum se procedează

Călătorii își pot lua bilet și de la ghișeu, însă până la Verești nu vor călători cu trenul, ci cu autobuzul sau autocarul. Bineînțeles, transportul este asigurat de CFR Călători.

Îmbarcarea se face din fața gării, iar controlorul chiar verifică și biletele călătorilor înainte ca aceștia să urce în autocar.

De exemplu, pentru trenul de la 09:20, care pleacă din Botoșani, până la Verești se merge cu autocarul tot de la ora 09:20 din fața gării, iar de la Verești se urcă în tren.

Lucrări ample pe linia Botoșani – Verești

În august 2024, Sucursala Regională de Căi Ferate Iași anunța că linia ferată Botoșani – Verești va intra în reparații la finalul anului 2024. Pe acest tronson feroviar vor fi reparate terasamentele, fiind înlocuite toate elementele căii ferate. Trenul circula pe această rută cu 30 km/h, deoarece terasamentul este instabil.

Cu toate acestea, lucrările nu au fost demarate la finalul anului 2024, așa cum anunța CFR.

De asemenea, în februarie 2025, Sucursala Regională de Căi Ferate Iași a anunțat că va electrifica calea ferată spre Botoșani. Traseul vizat este Linia 509 Verești-Leorda-Botoșani care se află în subordinea SRCF Iași.

Firmele interesate de această licitație vor putea depune ofertele până la data de 24 martie 2025. Valoarea totală a contractului este de 13.112.000 lei, aproximativ 2,6 milioane de euro.

Termenul-limită pentru finalizarea lucrărilor este de 28 de luni de la semnarea contractului. Investiția face parte din Programul Investițional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport și poate fi finanțat din Programul Transport (PT) 2021-2027.

În urma lucrărilor, trenurile de călători vor circula cu o viteză de până la 120 de km pe oră. De asemenea, în acest sens, locomotivele pe motorină nu vor mai fi folosite. Un avantaj foarte mare va fi și faptul că nu va mai fi necesar să înlocuiască locomotivele de pe alte rute.




 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Replici tăioase între doi consilieri din Botoșani din cauza unei canalizări: „Nu ne putem eschiva” / „Să ne dotați cu fluiere luminoase pentru câini orbi” (Video)

Friday, 1 August 2025

La secțiunea de interpelări, Marian Murariu, consilier local din partea partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) – Filiala Botoșani, a făcut precizări cu privire la sistemul ...

Un cetățean cu o problemă, trimis la plimbare din plenul CL. Cosmin Andrei: „Nu trebuie să le facă Primăria Botoșani” (Video)

Friday, 1 August 2025

În plenul ședinței ordinare a Consiliului Local din cursul zilei de joi un cetățean care locuiește pe strada Cireșoaia a venit în numele tuturor locuitorilor de acolo pentru a expune...

Doi copii din Botoșani au susținut probele examenelor naționale acasă!

Thursday, 31 July 2025

Doi elevi din județul Botoșani au susținut probele examenului de Evaluare Națională, respectiv cele de la Bacalaureat, la domiciliu. Potrivit unui raport întocmit de reprezentanții Insp...