Liderul PNL Botoșani, Florin Țurcanu, susținut de colegii din partid!

Reuniți vineri în Delegația Permanentă a vechiului PNL, cei peste 100 de lideri Județeni au făcut o analiza obiectivă a noilor coordonate politice locale. România va intra peste câteva zile într-o nouă logică politică, în ceea ce, președintele ales al României, Klaus Iohannis, numește România lucrului bine făcut, România normală. Este firesc ca fiecare dintre cei implicați astăzi în fenomenul politic românesc să înțeleagă semnificația uriașă a votului din 16 noiembrie. Românii au sancționat fără tăgadă modelul falimentar al politicii fățarnice, duplicitare, incapabile să deservească cu adevărat cetățeanul. Pe 16 noiembrie, românii au delegat o competență simbolică uriașă noului președinte ales. Noi, liberalii, înțelegem să ne asumăm imediat și necondiționat modelul occidental de politică publică pe care câștigătorul alegerilor prezidențiale din noiembrie îl propune românilor. Ca atare,  în ședința Delegației Permanente a vechiului PNL de vineri, 5 decembrie 2014, s-a stabilit:
  • Consolidarea structurilor politice ale noului PNL la nivelul fiecărei localități din județul Botoșani, alături de colegii din PDL și Forța Civică.
  • Evaluarea în cel mai scurt timp a așteptărilor cetățenilor județului Botoșani, prioritizarea acestora și identificarea de soluții care să vină în sprijinul acestuia.
  • Recalibrarea comunicării publice și evitarea polemicilor sterile, fără conținut cu PSD, decizie care vine în întâmpinarea dorinței cetățenilor; botoșănenii au nevoie de soluții nu de circ politic.
S-a votat în unanimitate o rezoluție care stabilește cu fermitate sprijinul activului liberal față de conducerea vechiului PNL și mai ales față de președintele Florin Țurcanu. Facem un apel către toți cei care-și propun să destabilizeze unitatea liberalilor și le cerem cu decență să înceteze și să înțeleagă că perioada manipulării publice a trecut. Toate acțiunile, gesturile sau declarațiile mincinoase și tendențioase ale celor care se preocupă cu ipocrizie de viitorul vechiului PNL nu fac altceva decât să ne întărească și să ne țină la fel de uniți ca în ultimii 140 de ani. Departamentul de Comunicare al PNL Botoșani

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Noi echipamente pentru polițiștii criminaliști din Botoșani! (Video)

astăzi, 17:38

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani – Serviciul Criminalistic au fost dotați cu echipamente moderne, destinate eficientizării activităților specifice și ...

Un tânăr din Iași a murit electrocutat în Botoșani, în timpul unor lucrări la rețeaua de energie electrică. Cosmin avea 23 de ani

astăzi, 15:01

Tragedia a avut loc în localitatea Tudor Vladimirescu, din comuna Albești, județul Botoșani, și a adus în prim-plan riscurile uriașe la care se expun muncitorii din domeniul rețelelo...

Botoșăneni premiați la Olimpiada Tehnică 2026, care a avut loc la Mediaș!

astăzi, 14:29

Peste 1100 de specialiști s-au înscris la etapa locală a competiției, 229 în faza zonală și 40 în etapa finală. Nu mai puțin de 20 de premii au revenit specialiștilor Delgaz ...