Legile pentru care Guvernul îşi asumă răspunderea vor fi transmise Parlamentului luni
Stiri Botosani Sunday, 6 September 2009 ActualitatePremierul a anunţat că Guvernul îşi va asuma răspunderea în Parlament asupra celor trei legi privind educaţia naţională, salarizarea unitară şi reorganizarea agenţiilor guvernamentale cu reducerea cheltuielilor în sectorul public.
Miniştrii Muncii, Educaţiei şi Justiţiei au discutat, sâmbătă, la Guvern, cu premierul Emil Boc despre cele trei proiecte de legi, precum şi despre ultimele modificări operate la proiectul legii de salarizare unitară, convenite, joi şi vineri, cu sindicatele. La întâlnire au participat şi reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor.
Proiectele de acte normative pentru care Guvernul îşi va asuma răspunderea au fost depuse la Guvern în jurul orei 11.00 şi au fost analizate, până în prezent, de premierul Emil Boc împreună cu o echipă de specialişti, au declarat anterior, agenţiei MEDIAFAX, surse ministeriale.
Scrisoarea Guvernului privind asumarea răspunderii pe cele trei legi a fost înregistrată la Parlament, iar luni va avea loc o şedinţă a Birourilor Permanente reunite în care va fi stabilit calendarul asumării.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Alertă de drone la Iași, a fost emis mesaj RO-ALERT!
O alertă aeriană privind o posibilă incursiune de drone a fost transmisă prin sistemul RO-ALERT pentru județul Iași. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) le recomandă oame...
Mesajul unei profesoare, după ce a aflat că mii de minori se uită la „Insula iubirii”: „Părinți, să ne trezim la realitate!”
Reality-show-ul a fost sancționat recent de CNA pentru conținut nepotrivit orei de difuzare. Pentru Marina Ștefania Manea, profesoară și mamă a doi copii, această cifră ridică o problemă ...
Ce spune noul ministru despre impozitul pentru balcoanele închise! ”Nimeni nu va fi hărţuit sau pedepsit!” / ”Scopul nu este să sancţionăm!”
Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, a intervenit, astăzi, într-o problemă care a stârnit uriașe controverse în spațiul public: dublarea impozitului pentru balcoanele î...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.62 secunde