Legile austeritatii vor fi adoptate dupa caderea motiunii de cenzura!

Legile austeritatii vor fi adoptate dupa caderea motiunii de cenzura!

   Mediafax

Moţiunea de cenzură a PSD a fost respinsă la Parlament, întrunind doar 228 de voturi "pentru", în condiţiile în care, pentru a fi adoptată, ar fi fost nevoie de 236 de voturi. S-au înregistrat trei voturi nule şi 197 de voturi "împotrivă".

"Sunt foarte dezamagit şi foarte supărat, pentru că viaţa a milioane de români a stat în mâinile a 8 senatori sau deputaţi care au votat astăzi împotriva moţiunii. Vom ataca la Curtea Constituţională această lege, pentru a-i salva pe oameni", a spus imediat după anunţarea votului Victor Ponta, preşedintele PSD.

Constituţia prevede că Senatul şi Camera Deputaţilor, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Astfel, pentru ca moţiunea de cenzură să fie adoptată, ar fi necesare 236 de voturi "pentru", din totalul de 471 de parlamentari.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Laboratoarele vor fi obligate să afişeze plafonul pentru decontarea analizelor medicale, anunță ministrul Sănătăţii

astăzi, 11:37

Laboratoarele sau clinicile private în care se efectuează analize medicale vor trebui să afişeze plafonul pentru care au semnat contractele de decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate, a...

Doi fotbaliști de la FC Botoșani, convocați! Au primit 'telegramele' și se vor prezenta la lotul național

astăzi, 10:15

Superliga României va lua din nou pauză, pentru meciurile echipelor naționale. FC Botoșani nu a mai câștigat de o lună în campionatul Superligii României și a ajuns pe...

LOC DE DAT CU…EPIGRAMA (431)

astăzi, 09:18

CITIND REVISTA „SCÂRȚ”  NR. 37 Am primit revista „Scârț” nr. 37 (octombrie 2026), o revistă de literatură, umor și bună dispoziție care apare sub egi...