Legea vânzării terenurilor agricole schimbă organigrama la Ministerul Agriculturii: S-au înființat 37 de posturi noi

O suplimentare de 37 de locuri a fost făcută la Ministerul Agriculturii printr-o hotărâre luată de Guvern înainte de Paști. Completarea organigramei a fost anunțată anterior de către Daniel Botănoiu – secretar de stat, care a arătat că este nevoie de mai mulți angajați specializați pentru a face față noilor reguli de aplicare a legii privind vânzarea și cumpărarea de terenuri agricole.

Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri o Hotărâre ce modifică modul de organizare şi funcţionare al Ministerului Agriculturii, în contextul în care, începând cu 12 aprilie, a intrat în vigoare legea privind tranzacţiile cu teren agricol pe persoană fizică(Legea 17/2014). Astfel, conform noii organigrame, în cadrul Ministerului există mai multe Direcţii, dar şi personalul este mai numeros. Astfel, conform noilor reglementări, numărul maxim de posturi admis pentru MADR este de 707, exdclusiv demnitari şi cabinetul ministrului, faţă de 670 anterior.

Mai mulţi jurişti

Secretarul de stat MADR, Daniel Botănoiu, declara săptămîna trecută pentru economica.net că este nevoie de 16 posturi pentru crearea unui departament lărgit care să se ocupe în mod special de tranzacţiile cu teren agricol. Aceasta în condiţiile în care, potrivit Legii 17, "primăria are obligaţia de a transmite structurii din cadrul aparatului central al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, denumită în continuare structura centrală, respectiv structurilor teritoriale ale acestuia, denumite în continuare structuri teritoriale, după caz, un dosar care să cuprindă lista preemptorilor, respectiv copiile cererii de afişare, ale ofertei de vânzare şi ale documentelor doveditoare prevăzute la alin. (1), în termen de 3 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii".

"Trebuie să mai aduc din teritoriu 16 oameni pentru a avea o direcţie mai mare. Ne mai trebuie jurişti. Financiar, acest lucru nu va presupune nicio modificare a cheltuielilor bugetare, dar este nevoie de HG pentru a putea modifica numărul de angajaţi", a declarat Botănoiu.

Noi direcţii

Noua structură a MADR include, conform noului HG, o nouă Direcţie Generală Sistemul Naţíonal Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor, Direcţia generală Industria Alimentară, iar Direcţia politici agricole a fost comasată cu cea juridică. De asemenea, Agenţia Naţională Fitosanitară s-a organizat la nivel de direcţie în cadrul MADR.

Deocamdată, pe site-ul ministerului posturile noi nu figurează ca fiind scoase la concurs. (Sursa: ECONOMICA.NET)

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Proiect depus în Parlament: Fără închisoare pentru deținerea de droguri pentru consum propriu! Ce părere aveți?

Wednesday, 7 October 2026

Un proiect de lege depus la Senat de Victoria Stoiciu propune dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu. Fapta ar urma să fie sancționată cu amendă contravențională, în t...

Durere fără margini: Cosmin, adolescentul care a mobilizat o întreagă comunitate, s-a stins pe patul de spital!

Wednesday, 7 October 2026

La doar 17 ani, Cosmin a suportat chinul trupesc, după ce a fost diagnosticat cu o boală nemiloasă. Acum, familia trăiește durerea cruntă a pierderii unui copil aflat în floarea vieții. ...

Aproape 16.300 de locuri de muncă, disponibile la Bursa pentru absolvenți. Când se organizează la Botoșani!

Wednesday, 7 October 2026

Aproape 16.300 de locuri de muncă sunt disponibile la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Evenimentul se va de...