Ca să înțelegem ce a avut în cap fostul lider al PNL cînd a pritocit, hodoronc-tronc, o lege precum cea privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului unor persoane vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii e suficient să privim cu atenție momentul nașterii acesteia.
În debutul lunii septembrie 2013, Crin Antonescu, președinte al Senatului și co-președinte al USL, are o întîlnire oficială la București cu ministrul de externe al Israelului, Zeev Elkin, survenită pe fundalul teribilei crize din Siria, care amenința să degenereze.
După întrevedere, Antonescu face o declarație șoc: "Am asigurat că, în momentul în care partenerii noştri strategici, în primul rând Statele Unite, şi ceilalţi aliaţi vor conveni o formulă de intervenţie, România va fi, şi din punctul de vedere al susţinerii parlamentare, în prima linie a unei asemenea formule de intervenţie împotriva unor lucruri abominabile care se întâmplă în Siria şi de prevenire a uriaşelor pericole care ameninţă practic toată lumea civilizată".
Disponibilitatea lui Antonescu de a plasa România în prima linie în cazul unei eventuale intervenții militare a fost aspru criticată la acea vreme.
Pe undeva, însă, poziția liberalului era explicabilă: despre el se vehiculau informații neoficiale că nu ar fi bine văzut de oficialii israelieni, din motive necunoscute; în anul precedent, la comemorarea Holocausutului în parlament, eldăduse bir cu fugiții după ce anunțase evenimentul, lucru care nu a scăpat anumitor cercuri; propunerea fostului lider PRM Lucian Bolcaș pentru Curtea Constituțională fusese altă idee prost primită, iar peste toate, negarea Holocaustului de către Dan Șova pusese cireașa pe tort. "Cand urmaresti ce se intampla in politica romaneasca, te intrebi daca Cel de Sus a luat mintile politicienilor romani" comenta, la avea vreme, Shlomo Leibovici-Laish, presedintele Asociatiei Mondiale Culturale a Evreilor Originari din Romania (ACMEOR), numirea lui Dan Șova în Guvern.
Revenind, la puține zile după întîlnirea cu ministrul israelian, se anunță oficial că Antonescu va efectua o foarte importantă vizită oficială în Israel, la începutul lunii noiembrie, în care spera – conform unor informații de culise – să netezească anumite asperități, mai ales din perspectiva viitoarei candidaturi la președinția României.
După alte cîteva zile, pe 8 octombrie 2013, Crin Antonescu depunea la Senat proiectul de modificare a OUG 31/2002, militînd pentru adoptarea în regim de urgență.
Un demers surprinzător, pentru că liberalul nu excelase niciodată în inițiative legislative ori în declarații politice, în ciuda unei cariere parlamentare de peste două decenii.
De fapt, aproape nu călca prin parlament.
În noiembrie, aflăm că vizita în Israel se amînă pentru decembrie, iar la jumătatea ultimei luni a anului aflăm că șeful Senatului trebuie să amîne iar vizita, pentru că aeroporturile israeliene sunt afectate de zăpadă. În paralel, însă, răsuflă informația că vizita nu e amînată, ci anulată, așa cum s-a și dovedit ulterior, din motive rămase necunoscute. Cum anulată e, la un moment dat, și tot fără prea multe explicații, și colaborarea inițiată în vară, a lui Crin cu strategul evreu Niels Schnecker, numit consultant al campaniei prezidențiale a acestuia.
Dacă vizita în Israel a fost ratată, Antonescu a reușit să bifeze, totuși, o reușită, grație legii pe care o promovase: în luna mai 2014, el a efectuat o vizită în SUA, în plină campanie electorală pentru europarlamentare, la lucrările Forumului Global al Comitetului Evreiesc American – al doilea mare for de acest tip, după Congresul Mondial Evreiesc – de la Washington, unde avea ocazia să discute cu Hillary Clinton, ca și cu înalte figuri israeliene.
Ori, trebuie spus, așa cum Inpolitics a mai făcut-o, la vremea respectivă, că, pe siteul oficial al Comitetului Evreiesc American, Antonescu era prezentat atît cu titulaturile sale oficiale, cît și cu demersul său legislativ din octombrie 201. Ceea ce nu prea părea a fi o simplă coincidență, în condițiile în care chestiunea recrudescenței antisemitismului în mai multe state din Europa era la loc de cinste pe agenda Formului.
Prin legea sa atît de criticată azi, Antonescu a încercat să împuște trei iepuri dintr-un foc: să-și rezolve problemele pe relația Israel și să-și aranjeze două vizite externe de maximă importanță pentru un candidat prezidențial, operațiune doar parțial reușită.
Oricum, nu a mai fost nevoie, la scurtă vreme după revenirea din SUA el fiind debarcat din pozițiile de candidat prezidențial și de lider al PNL.
Inițiativa sa legislativă, intrată zilele trecute în vigoare, după promulgare, rămîne nu atît un exemplu de lege insuficient gîndită – e probabil că ea își are rostul, în ciuda unor ambiguități despre care se afirmă că ar putea genera abuzuri și atentate la libera exprimare – cît unul de utilizare politicianistă a pîrghiilor puterii pentru rezolvarea unor probleme de ordin personal.
Autor: Bogdan Tiberiu Iacob
Sursa: InPolitics
