Leafa de deputat creşte cu 700 de lei

Salariul de deputat a crescut, în medie, în ianuarie, cu circa 700 lei comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent. Deşi au promis ca nu-şi vor creşte salariile, deputaţii au lefuri mai mari începand chiar din prima luna de la învestire, susţine Econtext.ro, citat de Romania TV. Astfel, începând cu acest an, deputaţii au salarii lunare cuprinse între 4909 lei şi 6188 de lei.
 
Cel mai mare salariu îl are în acest moment Valeriu Zgonea (PSD), preşedintele Camerei Deputaţilor. Acesta a primit în luna ianuarie 2013 o indemnizaţie netă de 6.188 de lei, cu 426 mai mult decat în octombrie 2012, când era tot preşedintele Camerei. Zgonea a primit o indemnizatie de 5.762 lei la finele anului trecut, cât a fost şeful deputaţilor.
 
Pe locurile următoare la salarii se plaseaza Eduard Hellvig (PNL), Viorel Hrebenciuc (PSD), Miron Mitrea (PSD) şi Ioan Oltean (PDL), vicepresedintii Camerei, toti cu cate 5.700 de lei.
 
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

FC Botoșani - Petrolul 1-3, un meci cu două cartonașe roșii. Primul eșec acasă pentru Croitoru în acest sezon

Friday, 23 October 2026

FC Botoșani nu mai pierduse acasă în campionat de pe 7 martie, când Petrolul a învins-o în ultima etapă a precedentului sezon regulat. Tot ploieștenii le-au venit de hac pe...

DNA: Control judicar pe cauțiune de 50.000 de lei!

Friday, 23 October 2026

Procurorii ​DNA ​au ​luat ​măsura ​controlului ​judiciar ​pe ​cauțiune ​pentru ​60 ​de ​zile, ​față ​de ​șeful ​Serviciului ​Public ​Comunitar ​Regim ​Perm...

Măsuri de urgență pentru siguranța în școli: Se suplimentează paza, crește numărul de consilieri psihologici școlari, se modifică legislația penală!

Friday, 23 October 2026

Premierul Luca Niculescu a convocat vineri Grupul de lucru pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar, stabilind un pachet de măsuri urgente ce prevăd întărirea pazei...