Laureatul Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” Opera Omnia a devenit cetățean de onoare al municipiului Botoșani

Astăzi, 15 iunie 2023, la împlinirea a 134 de ani de la moartea poetului Mihai Eminescu, a avut loc ședința festivă a Consiliului Local Botoșani.

Motivul pentru care au fost convocați consilierii locali botoșăneni se datorează acordării titlului de Cetățean de Onoare al municipiului Botoșani laureatului celei de-a XXXII-a ediții a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” Opera Omnia.

Juriul, alcătuit din președintele Nicolae Manolescu și membrii Dan Cristea, Nicolae Oprea, Angelo Mitchievici, Marta Petreu, Vasile Spiridon și Ioan Holban, va alege prin vot secret, într-o şedinţă specială, laureatul actualei ediţii.

 

Laureatul va fi desemnat în cadrul Galei de decernare a premiului, în această seară, începând cu ora 18:00, la Cinematograf Unirea. Poeții nominalizați pentru această ediție sunt: Nichita Danilov, Ioan Moldovan, Ion Pop, Ioan Es. Pop, Cassian Maria Spiridon, Arcadie Suceveanu, Lucian Vasiliu, Doina Uricariu și Magda Cârneci.

Gala va fi urmată de un program artistic susținut de Ducu Bertzi, Andrei Păunescu, Marius Bațu, Jul Baldovin și Constantin Neculae.







 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Peste 1.700 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie - septembrie!

Friday, 30 October 2026

În perioada ianuarie-septembrie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea ForÈ...

COD GALBEN în mai multe localități din Botoșani, vor fi ploi însemnate cantitativ!

Friday, 30 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis atenționare nowcasting tip cod galben de ploi pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 19:20. Prin acumulare, cantităÈ...

Expoziție personală de grafică a artistului Ciprian Andrușcă la Botoșani!

Friday, 30 October 2026

Dincolo de culoare, grafica își dezvăluie expresivitatea prin linie, lumină și umbră, prin raporturile dintre forme și subtilitatea tonurilor de gri. De la studiul atent al realității p&...