Se spune ca romanul este un geniu neinteles, capabil sa se descurce in orice situatie, care a facut din "descurcarism" tactica nationala de supravietuire. Pe undeva, este adevarat. Sunt romani care ne fac renume, cum sunt (din pacate) si romani care ne fac de ras. Din pacate, acestea sunt extremele. Mijlocul mi se pare ca este alcatuit in mare parte din amatorism si carpeala, din arta cladirii casei pe nisip si nu pe stanca, cum spune Hristos. Mai remarcam si legenda Mesterului Manole, care, in esenta, ne vorbeste despre nevoia de a jertfi cu pricepere pentru idealuri trainice. Chestiunea se petrece in aproape zonele societatii, in diverse grade de intensitate. Daca "la privat" treburile par ca merg mai serios, datorita interesului patronatului, in zonele bugetare lucrurile sunt de-a dreptul invalmasite. Legile par facute pentru a fi incalcate, procedurile sunt bune de pus in rama, iar fiabilitatea si optimizarea sunt cuvinte prafuite din dictionar, in locul lor domnind bunul plac al sefilor, dar si habarnismul sau urechismul subordonatilor.
Rezultatele de calitate se transforma incet, incet, in probleme de mediocritate. Deviza bugetarului simplu o auzi din ce in ce mai des: "noi ne facem ca muncim, ei pretind ca ne platesc". Fenomenul se intampla si in zone unde te-ai astepta mai putin. Lumea academica-universitara pare si ea framantata de munca de cercetare transformata in truda a compilatiei, majoritatea "lucrarilor de cercetare" nefiind decat banale compilatii de chestiuni scrise anterior. Asta in cazurile fericite cand nu avem de-a face cu plagiate, sau cu lucrari cumparate (Internetul e plin de licente, masterate si chiar doctorate), sau, cu chiu, cu vai, compilate (trase de par). Daca, insa, mergem in zona preuniversitara, nici acolo lucrurile nu sunt mai asezate. Dincolo de umilinta retribuirii cadrelor didactice, programele par facute de oameni din afara sistemului, iar sistemul se preocupa din ce in ce mai mult de hartii decat de copii. De aici si practica omniprezenta a meditatiilor, pentru ca inca mai sunt parinti constienti de importanta educatiei. Cati or mai fi si acestia… In lumea tehnologica, lucrurile se intampla similar.
Toata lumea stie ce inseamna "un mester bun". Mai repede gasesti floarea nemuririi din tara zanelor, decat un "mester" care sa fie in stare sa repare mai mult decat poate strica. Iar daca reusiti sa-l gasiti, pregatiti-va sa va inscrieti pe o lunga lista de asteptare. E coada la usa lui. Dar nu va faceti mari iluzii. Sigur, dupa asteptari si framantari ce pareau ca nu se mai termina, treaba va fi rezolvata. Dar tot vor ramane "mici imperfectiuni": un geam sau o usa care nu se inchid bine, o garnitura care prelinge, o teava care "vorbeste", un fir care atarna, un aparat electric ce bazaie suav sau o bucata de gresie care iese semet din rand, vrand sa se faca remarcata printre celelalte. "Şefu, ce sa-i fac, asa e din fabrica". Pai da, cam are dreptate, saracu’.
Cand vezi ce e si prin fabrici (alea care mai sunt) te intrebi ce minune dumnezeiasca le tine si cum de inca nu s-au prabusit, ba, culmea, mai si functioneaza, desi echipamentele sunt de pe vremea bunicului. In administratie, lucrurile sunt si mai evidente. Regulile se schimba din ce in ce mai des iar relativismul si birocratia sufoca Romania. Aceasta deoarece deciziile pleaca dintr-o zona si mai periculoasa: lumea politica. Aici, ne aflam pe culmile balmajelii si ale stilului pompieristic. Declaratii contradictorii, certuri politice, decizii pe genunchi sau taceri suspecte, totul este posibil si negociabil in lumea politica.
Un singur lucru pare insa ca merge fara probleme. Preocuparea pentru interesul propriu. Politicienii schimba partidul, fac si desfac aliante, se incuscresc sau se tradeaza, totul cu un singur scop: ramanerea langa gaina cu ouale de aur (cititi bugetul tarii). "Baga bani, baga bani" este melodia despre care premierul ne spunea ca i se canta din ce in ce mai des, prin octombrie, anul trecut.
Din pacate, si in lumea clerului mai gasesti cate un preot "binevoitor si amabil", dispus sa-ti cante aceiasi melodie, oficiind orice slujba, la cerere, dupa dorinta. . . mai lunga, mai scurta, mai simpla sau mai cu fast, dupa cum doreste clientul. . . aaa, pardon, "credinciosul". Sigur, si Biblia spune ca vrednic este lucratorul de plata sa, dar aud si vorba unora: "hai, parinte, zi doua vorbe si pentru mine". Iar teama mea este ca se mai gasesc "unii preoti" care chiar isi inchipuie ca "merge si cu doua-trei vorbe", mai lalaite, mai pripite sau mai pe nas, ca deh, las ca nu stiu multe credinciosii… Motivul fundamental al acestei stari de lucruri este indolenta, o stare sufleteasca caracterizata in mod egal de lipsa de gandire (numita, mai dur, prostie) si lipsa de preocupare (cititi lene, pacat capital). E drept ca si prea multa gandire sau afectivitate strica…asa ca ce sa ne mai batem capul cu ele?! Mai bine fara!
Si, uite-asa, pe nesimtite, ne transformam in niste roboti incapabili de a face lucruri elementare. Dupa care ne plangem ca nu suntem la nivelul altor popoare civilizate. M-am intrebat: ce il face pe roman sa aleaga aceasta cale? Lipsa de timp sau de resurse? Dorinta de a scapa de probleme mai repede (nu si mai bine)? Nevoia de a repune mai rapid lucrurile in functiune? Interesul de a te afirma ca fiind competent? Aflarea in treaba? Bagarea in seama? Lipsa de sinceritate si de demnitate? Superficialitatea? Probabil ca un pic din fiecare, dar amestecate destul de haotic. Caci, dupa cum bine stim, mediocritatea poate fi practicata si sistematic, chiar la scara industriala. Pai nu suntem oare cu totii invadati de "chinezarii", caracterizate prin ieftinatate, cantitate si, mai ales, lipsa de calitate? Dar nici macar de atata lucru nu suntem in stare. Preferam sa "mai punem o sarma", "mai batem un cui" sau "mai facem o innaditura" ca, deh,
merge si asa. Desi am inceput sa ne dam seama, totusi, ca "suntem prea saraci ca sa cumparam lucruri ieftine".
Deocamdata, insa, se pare ca nu avem cu ce sa le cumparam pe cele bune si scumpe. In afara de autostrazi, desigur, care costa asa de mult in Romania, incat ai senzatia ca le construim pe planeta Pandora. Din pacate, "innaditurile" nu rezolva deloc problema, ci doar o amana sau o amplifica. Poate tocmai de aceea arata societatea romaneasca asa. Ne-am invatat doar "sa innadim" problemele si nu sa le rezolvam temeinic. Mult insa n-o sa mai mearga asa. Rezultatul este logic: lucru de mantuiala, nu de mantuire.
PS. De ceva vreme, pe net circula tot felul de aiureli conspirationale cu iz stiintifico-mistic: zapada chimica HAARP de la Valcea,
chemtrails(banalele urme ale avioanelor cu reactie), carduri in cuptorul cu microunde (de ce ai face asa ceva?) sau "celebrele" CIP-uri antihristice. Acesta este insa doar rezultatului chiulului si mediocritatii din educatie. Fereasca Sfantul insa sa incerci un dialog cu sustinatorii bazaconiilor respective. Vorba maestrului Andrei Plesu: "Nu cunosc nimic mai exasperant decat harnicia unui prost".
Pr. Eugen Tanasescu