Lângă noi: Un tânăr de 32 de ani din Iași a murit după ce a lucrat o zi întreagă în soare!

Medicii de la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul „Sfântul Spiridon” au încercat din răsputeri să salveze viaţa tânărului, care a fost adus în noaptea de marţi spre miercuri cu o febră de 43,4 grade Celsius.

 

Ei au reuşit să-i scadă temperatura corporală cu patru grade, dar nu l-au mai putut salva, din cauză că a făcut coagulare vasculară intradiseminată şi disfuncţie organică multiplă, scrie adevarul.ro.

„Era deja intubat de medicul din prespial, care l-au preluat din faţa casei lui. Am reuşit să îi reducem temperatura cu 4 grade, dar au apărut complicaţii, care sunt extrem de frecvente şi severe la asemenea grad de hipertermie. A făcut coagulare vasculară intradiseminată şi disfuncţie organică multiplă. În ciuda eforturilor de răcire şi terapiei administrate în UPU, tânărul a decedat. Vom solicita Institutului de Medicină Legală efectuarea necropsiei pentru a afla cauzele decesului”, a explicat dr. Diana Cimpoeşu.

 

Tânărul muncise toată ziua în soare, pe caniculă, în gospodărie până în momentul în care a leşinat, în jurul orei 19. Abia atunci familia a sunat la 112, iar mama lui spune că a durat ore bune până când a ajuns o ambulanţă şi medicii i-au acordat primul ajutor, relatează Ziarul de Iaşi.

„În jurul orei 7 seara, Dumitru a mers cu mine la cârd, să aduc vacile. Apoi s-a pus pe pat. La un moment dat a început să gâfâie și i-am dat un pahar cu suc și unul cu apă. Apoi mi-am dat seama că îi este rău tare și am chemat salvarea. Până a venit salvarea a durat ore bune. Când au venit, l-au pus in ambulanță și au încercat să îi scadă temperatura, câte un grad pe oră. Însă a murit la spital, acum ne pregătim de înmormântare”, a povestit mama tânărului decedat.

La rândul său, managerul Serviciului de Ambulanță Iași, Angelica Hristea, a declarat că apelul a fost primit la ora 20:05, iar echipajul de salvare a ajuns la fața locului la 20:13, găsindu-l pe tânăr deja inconștient.

„Abia în momentul în care el a devenit inconștient cei din jur și-au dat seama că trebuie să apeleze 112. Probabil că semnele existau cu câteva ore înainte, dar, considerându-l tănâr și sănătos, au apelat abia în momentul în care el și-a pierdut starea de conștiență”, a spus şi Diana Cimpoeșu, coordonatoarea Unității de Primiri-Urgențe a Spitalului „Sfântul Spirdon” din Iași.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

VIDEO - „Fiind băiet păduri cutreieram”. Ambasadorul Japoniei în România recită din Mihai Eminescu în pădurea de la Ipotești!

astăzi, 16:39

Ambasadorul Japoniei în România, Excelența Sa Takashi Katae, a cucerit internetul după ce a vizitat locurile natale ale lui Mihai Eminescu, la Botoșani și Iași, și a recitat versuri ...

Premieră medicală la Suceava: Prima recoltare simultană de multi-organe și multi-țesuturi de la un donator aflat în moarte cerebrală!

astăzi, 15:03

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava a marcat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un moment de referință în activitatea sa medicală, ...

In memoriam – Profesorul George Avăcăriței

astăzi, 12:52

Cu profundă tristețe, comunitatea Colegiului Național „A.T. Laurian” din Botoșani a primit vestea trecerii la cele veșnice a profesorului George Avăcăriței, un dascăl dedicat, un ...