Lângă noi: Porcii mistreți au invadat străzile din Suceava

În căutare de mâncare, porcii mistreți au prin curaj și au început să intre în orașe. Un caz de acest fel a fost consemnat chiar ieri, la Suceava, unde, la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava a fost primită o sesizare telefonică din partea ofițerului de serviciu de la Inspectoratul de Poliție Județean Suceava care anunța că un grup de porci mistreți a intrat în curtea acestei instituții.

În zonă s-a deplasat un echipaj format din 4 jandarmi, care a găsit turma formată din aproximativ 15-20 de animale sălbatice în curtea interioară a inspectoratului de poliție.

 

Jandarmii au făcut zgomot și au folosit lanternele, iar turma a părăsit zona, îndreptându-se spre Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Agricolă Suceava, scrie newsme.ro.

Ulterior, echipajul de jandarmi s-a deplasat în parcul din apropierea Universității “Ștefan cel Mare” Suceava, unde a identificat încă doi porci mistreți. A fost izolată zona, iar animalele au fost direcționate, de asemenea, spre stațiunea de cercetare.

“Recomandăm cetățenilor să sesizeze prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112 orice situație de acest gen și să respecte indicațiile forțelor de ordine care gestionează aceste situații”, au spus polițiștii suceveni.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un primar din Botoșani le cere oamenilor să facă cereri pentru a locui în noul bloc ANL!

astăzi, 11:31

Blocul de locuințe pentru tineri din Cucorăni, comuna Mihai Eminescu, a fost recepționat, lucrările sunt finalizate, urmând ca, imediat după primirea protocolului de predare de la ANL, Prim...

Frații Pavăl duc produsele românești în Grecia și schimbă imaginea magazinelor Praktiker!

astăzi, 11:08

Frații Dragoș și Adrian Pavăl, antreprenorii băcăuani care dețin Dedeman, au început transformarea magazinelor Praktiker din Grecia. Planul cuprinde renovarea unităților, trecerea trept...

Aniversare la 100 de ani la Hlipiceni: ”Este singurul veteran de război în viață din comună!”

astăzi, 09:19

Un moment deosebit de emoționant pentru comunitatea din Hlipiceni a avut loc în Hlipiceni, unde Neculai Amariei-Vieriței a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani. Este singur...