În conformitate cu Statutul pentru Organizarea şi Funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române şi cu Regulamentul pentru Organizarea şi Funcţionarea Caselor de Ajutor Reciproc ale Clerului şi Salariaţilor Bisericeşti din Eparhiile Bisericii Ortodoxe Române, în Arhiepiscopia Iaşilor s-a înfiinţat o Casă de Ajutor Reciproc a Clericilor şi Mirenilor I.F.N. Iaşi, cu scopul de a putea oferi angajaţilor de la unităţile de cult din această eparhie un mijloc simplu şi ieftin de a împrumuta anumite sume de bani. Această informaţie a fost difuzată presei încă din data de 14 februarie 2011, ea regăsindu-se în comunicatul emis la finalul lucrărilor Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Iaşilor din acel an, precum şi într-un comunicat special pe această temă din 7 martie 2011. Actualmente, s-au înscris şi sunt membri cotizanţi ai acestui CAR un număr de 814 persoane (nu 14, cum s-a vehiculat prin presă), care pot primi, în condiţiile legale şi statutare, credite în cuantum de până la 15.000 RON.
Casa de Ajutor Reciproc a Clericilor şi Mirenilor I.F.N. Iaşi este o asociaţie non-profit, cu statut juridic propriu, fiind o instituţie financiară non-bancară, creată în sprijinul acelor persoane care funcţionează ca angajaţi în una dintre unităţile de cult de pe aria Eparhiei Iaşilor, inclusiv a celor care activează în cadrul şcolilor teologice, precum şi a rudelor de până la gradul I. Această asociaţie are un buget propriu de venituri şi cheltuieli şi nu constituie, cum greşit s-a înţeles, o
afacere“ a Arhiepiscopiei Iaşilor.
Astfel de iniţiative se regăsesc şi în alte eparhii din Biserica Ortodoxă Română, iar la nivelul Eparhiei Iaşilor ea constituie, de fapt, reluarea unei formule similare de întrajutorare financiară pentru clerici şi mireni care a funcţionat de-a lungul vremii. Mai ales pe fondul crizei economice, o Casă de Ajutor Reciproc (CAR) este şi un mijloc de a veni în sprijinul celor cu salarii mici şi care se confruntă cu dificultăţi materiale, situaţie în care se află şi angajaţi ai Arhiepiscopiei Iaşilor, cum e cazul, mai ales, al preoţilor şi personalului neclerical din zonele rurale mai sărace.
Suma suplimentară, calculată procentual (acea aşa-zisă "dobândă"), care însoţeşte returnarea eşalonată a oricărui împrumut, are ca destinaţie exclusivă acoperirea cheltuielilor cu funcţionarea acestei asociaţii. Dacă după acoperirea acestor cheltuieli mai rămâne o sumă necheltuită, rezultată din activitatea Casei de Ajutor Reciproc a Clericilor şi Mirenilor I.F.N. Iaşi, ea este împărţită, în conformitate cu prevederile legale, tuturor membrilor cotizanţi, proporţional cu valoarea fondului social al fiecăruia, şi nu constituie, nici într-un caz, un venit suplimentar pentru Arhiepiscopia Iaşilor.
Aşadar, Biserica, în speţă Arhiepiscopia Iaşilor, nici nu a înfiinţat o "bancă", nici nu are vreun câştig financiar de pe urma acestui CAR înfiinţat de unii clerici şi mireni. Regretăm, pe această cale, mediatizarea unor informaţii eronate despre această iniţiativă a Arhiepiscopiei Iaşilor şi nădăjduim că se vor face cuvenitele rectificări, informând corect publicul asupra acestui subiect. (Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iaşilor)