Lăcașe de cult verificate de pompierii botoșăneni. Au fost aplicate 25 de avertismente (video)

Șeful Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (IJSU) din Botoșani, colonel Dan Decebal Muraru, a declarat în cadrul conferinței de presă din cursul zilei de marți că, pe timpul Sărbătorilor Pascale, zilnic, pompierii vor fi la datorie pentru asigurarea unui răspuns eficient și rapid în cazul producerii unor situații de urgență.

La toate Mănăstirile, din județul Botoșani, unde se preconizează aglomerări de persoane vor fi dislocate echipaje ISU în noaptea de Înviere, dar și la celelalte Biserici. 

 

„Pe timpul sărbătorilor Pascale, zilnic, pompierii vor fi la datorie având misiunea de a asigura un răspuns eficient și rapid în cazul producerii unor situații de urgență și, de asemenea, de a acorda primul ajutor celor care au nevoie. La Mănăstirile unde se preconizează aglomerări de persoane, și iau în calcul Mănăstirea Vorona, Zosin, Gorovei, Coșula, Guranda, Popăuți, vor fi dislocate capabilități în incinta mănăstirii pentru a putea asigura un răspuns optim și eficient, având în vedere că e o noapte în care va fi folosit focul deschis. Am vorbit cu colegii mei și am luat în calcul să facem itinerarii de patrulare la nivelul municipiilor Botoșani și Dorohoi, echipajele fiind prezente la fiecare biserică pentru a preîntâmpina evenimentele nefericite”, a declarat colonel Dan Decebal Muraru, șeful ISU.

De asemenea, în urma controalelor efectuate în lăcașele de cult au fost constatate câteva nereguli, pentru care au fost aplicate 25 de avertismente.

„Activitatea a fost începută în urmă cu două săptămâni, când colegii de la partea de informare preventivă care au atribuții de control și-au desfășurat activitatea la lăcașele de cult, având ca activitate principală prevenirea și informarea preventivă a personalului neclerical și al preoților. Au fost verificate spații, locații, unde vor fi dispuse acele lumânări și verificarea căilor de evacuare și de primă intervenție. De asemenea, în urma controalelor au fost aplicate în număr de 25 de avertismente, pentru că au fost constatate neconformități, ceea ce iau în calcul anumite neverificări ale acelor stingătoare, care sunt și mijloace de primă intervenție la incendii, nu au fost verificate echipamentele electrice și cele care sunt împotriva trăsnetelor, sisteme de paratrăsnet. Nici curățarea coșurilor de fum nu au fost efectuate la timp”, a mai adăugat colonelul Muraru.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Un cartier și 11 localități din Botoșani rămân fără apă, anunță reprezentanții Nova Apaserv!

Monday, 21 September 2026

Echipele Nova Apaserv S.A. intervin astăzi, 21 septembrie 2026, la nivelul sistemului de alimentare cu apă, ca urmare a unei avarii apărute pe conducta din material AZBO, cu diametrul de 250 mm, si...

Zgomotul le face viața un calvar: „Se demolează de la ora 7:00” / Garda de Mediu: „Cetățenii sunt oricum nemulțumiți”

Friday, 18 September 2026

Pe adresa redacției Știri.Botoșani.Ro a venit o plângere formulată în numele mai multor locuitori din Cătămărești-Deal, comuna Mihai Eminescu, chiar în apropiere de municipiu...

Probleme cu apa într-un sat din Botoșani, locuitorii se plâng că nimeni nu-i bagă în seamă. Primar: „Suntem cu mâinile și picioarele legate” (Foto)

Thursday, 17 September 2026

După o vară extrem de călduroasă și secetoasă, într-un sat din Botoșani apa curge necontenit prin mijlocul drumului de zile bune. Locuitorii susțin că de două săptămâni a apăr...