Laborator SMART finalizat, dotat și pregătit pentru note mari la Colegiul Național ”A.T.Laurian”

Peste 1000 de elevi și mai mult de 50 de profesori sunt beneficiarii direcți în momentul de față ai laboratorului SMART realizat în Colegiul Național ”A.T.Laurian” grație Proiectul RO-SMART din „Ţara lui Andrei”.

Finanţat în cea mai mare parte de către OMV Petrom, mega-laboratorul funcționează la capacitate maximă după ce s-au finalizat toate dotările, s-au instalat toate kiturile și s-au realizat cursurile și proiectele de lecție inter-disciplinară.

 

Aproape 50.000 de euro a însemnat valoarea câștigată de echipa de proiect condusă de directorul dr. Mihaela Prăjinariu în competiția din ”Țara lui Andrei”, laurienii putând admira rezultatele după un an de lucrări, modernizări, dotări, formări, diseminări și alte componente ale proiectului aflat la final de implementare. Lista beneficiarilor direcți îi cuprinde, așadar, pe toți elevii liceului, dar va crește cu fiecare nouă generație ce va trece pragul colegiului botoșănean.

Scopul proiectului a fost de a apropia ştiinţe ca fizica, informatica, chimia, biologia, geografia, istoria, de interesul elevilor şi de a face joncţiunea între procesele de producţie şi teoria predată în şcoală. Aceasta pentru că laboratorul SMART vine la pachet cu o întreagă strategie de învăţare pe baza celor mai moderne metode, materiale şi instrumente didactice, pentru care profesorii din Laurian au urmat cursuri speciale, dar şi cu o serie de colaborări cu companiile locale unde elevii au făcut și vor face vizite, vor putea vedea cum sunt puse în practică ideile şi schemele teoretice.

Concret, în ultimele 12 luni, peste 20 de profesori ai școlii s-au înscris în grupul de lucru restrâns și au elaborat o colecție de lecții cu o abordare integrată a curriculumului, documentele de sprijin fiind publicate și implementate cu elevii în laboratorul ATL SMART.

O amplă activitate de amenajare a inclus renovarea spațiului propriu-zis, înlocuirea echipamentelor electrice, instalarea bancului experimental pentru chimie, dotarea cu echipamente de rețea, mobilier nou, stații de lucru IT, kituri experimentale pentru robotică, fizică, chimie, smart board, tablă magnetică, vizualizator documente.

Noul laborator de științe are 2 secțiuni: una dotată cu calculatoare pentru desfășurarea lecțiilor virtuale și o secțiune pentru desfășurarea experimentelor de fizică, chimie și biologie. Chiar și o imprimare murală SMART impresionantă, de 16 metri pătrați, a fost realizată în laborator.

În domeniul formării cadrelor didactice, peste 50 de profesori ai școlii au participat la zeci de ore de instruire pentru laboratorul virtual, au participat la seminarii privind "Proiectarea integrată a curriculumului - Abordarea STEM ca model de abordare integrată", au elaborat proiecte didactice interdisciplinare pe care, în perioada septembrie 2019 - ianuarie 2020 le-au implementat în noul laborator ATL SMART. Profesori, dar și elevi, au fost instruiți în cadrul cursului  de modelare şi imprimare 3D Printing, în colaborare cu ECDL România. O conferință  regională pe tema "Soluțiilor inovatoare pentru clasa ta", o conferință națională despre „Metode inovative pentru educație în mileniul al III-lea”, cu secțiuni diferite pentru elevi și profesori, cercul profesorilor de fizică și chimie, dar și alte evenimente au fost folosite pentru diseminarea componentelor proiectului, astfel încât și cadre didactice din alte unități de învățământ să poată prelua modelul în eforturile lor de modernizare a sistemului de educație. 

O pagină specială de socializare a fost creată în scopul promovării activităților relevante ale proiectului în plan local și național, la adresa https://www.facebook.com/Stiintele-de-la-Teorie-la-Experimentare-si-Motivare-in-Laurian-571039013377886/ cei interesați putând găsi imagini, filme și multe alte tipuri de informații legate de activitatea din laboratorul laurienilor.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un șofer a încercat să mituiască un polițist din Botoșani cu 600 de euro. A fost prins cu 101 km/h în localitate!

Monday, 26 January 2026

La data de 24 ianuarie 2026, ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au fost sesizați cu privire la două fapte distinct...

Petiție pentru interzicerea țigărilor electronice în interior: „Un risc real și urgent pentru sănătate”

Monday, 26 January 2026

O petiție online lansată de Declic și medicul Mihail Pautov cere modificarea legii și interzicerea fumatului cu orice tip de dispozitive, cu sau fără tutun, în toate spațiile publice &ici...

Misterul obiectelor pierdute ale lui George Enescu. Tragedia culturală de la Tescani și adevărul despre pianul găsit sub mușama

Monday, 26 January 2026

În satele din jurul conacului de la Tescani, bătrânii încă mai povestesc, cu o jumătate de gură, despre „vremurile haosului” de după 1946. Atunci, odată cu plecarea...