La Universitatea din Suceava au rămas 135 de locuri bugetate şi 1221 de locuri cu taxă

Pentru cea de a doua sesiune de admitere în cadrul Universităţii "Ştefan cel Mare" Suceava, ce se va desfăşura în perioada 8-14 septembrie, la învăţământul de zi sunt disponibile 135 locuri bugetate şi 1221 locuri cu taxă.

Potrivit conducerii instituţiei de învăţământ academic sucevean, exclusiv pentru această sesiune se va organiza admitere pentru cele două specializări din cadrul nou înfiinţatului Departament de Sănătate şi Dezvoltare Umană. Astfel, la Nutriţie şi diabet sunt 10 locuri fără taxă şi 20 cu taxă, iar la Balneofiziokinetoterapie şi recuperare sunt tot 10 locuri subvenţionate de stat şi 19 locuri cu taxă.

La cele 1.356 locuri la cursuri de zi, oferite de USV pentru sesiunea de toamnă, se mai adaugă 171 locuri pentru învăţământ la distanţă şi 83 locuri pentru continuarea studiilor.

Cu excepţia Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, precum şi a Facultăţii de Ştiinţele Educaţiei, unde s-au ocupat toate locurile la zi, atât cele subvenţionate de stat, cât şi cele cu taxă în prima sesiune de admitere, în rest toate celelalte mai au locuri fie la cu taxă, fie la ambele.

Taxa de înscriere la facultate începe de la 50 de lei pentru un domeniu de licenţă şi ajunge până la 150 de lei pentru mai multe domenii de înscriere. Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor, Facultatea de Inginerie Mecanică, Mecatronică şi Management şi Facultatea de Istorie-Geografie au stabilit o taxă de înscriere de 50 de lei.

La Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor, pentru fiecare specializare suplimentară la care candidatul doreşte să se înscrie se va mai percepe o taxă de încă 20 de lei.

Facultatea de Inginerie Alimentară, Facultatea de Litere, Facultatea de Silvicultură ce mai are locuri la cu taxă, Facultatea de Ştiinţe Economice au fixat taxa de înscriere pentru o specializare la 100 de lei.

În ceea ce priveşte taxele de înmatriculare la facultăţile sucevene, acestea sunt de 50 de lei şi de 150 de lei, în funcţie de facultate. La facultăţile ce organizează admiterea de toamnă, taxele anuale de şcolarizare sunt cuprinse între 1.600 de lei şi 2.500 de lei.

Potrivit USV, un număr de 2014 candidaţi au devenit deja studenţi după prima sesiune de admitere, informeaza suceava-news.ro.
 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Răspunsul lui Meme Stoica la ironiile lui Iftime la adresa FCSB: „Nu știe cu ce se mănâncă”

Sunday, 5 April 2026

Botoșănenii au obținut un nou succes în acest sezon împotriva campioanei en-titre. Valeriu Iftime nu a ratat ocazia să ironizeze echipa lui Gigi Becali, dar a venit și replica lui Mem...

Două eleve din Botoșani premiate la etapa națională a Olimpiadei naționale de Limba Română!

Sunday, 5 April 2026

Olimpiada națională de limba și literatura română pentru elevii de liceu, desfășurată în această săptămână la Botoșani, a adus rezultate frumoase și pentru două eleve a...

RAZIE în Piața Centrală, amenzi de 25.000 de lei în câteva ore!

Sunday, 5 April 2026

Sâmbătă, 4 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea furturilor în municipiul Botoșani și în zona...

-->