La Suceava: Proprietarii de animale pot circula cu acestea în mijloacele de transport în comun!

Veste bună la Suceava și în împrejurimi pentru comunitatea iubitorilor de animale! Începând cu ziua de vineri, 17 iulie, proprietarii de animale au voie cu acestea în toate mijloacele publice de transport în comun.

Sunt vizate și localitățile din împrejurimi, din zona metropolitană, cum ar fi Salcea, Adâncata, Bosanci, Ipoteşti, Mitocu Dragomirnei, Moara, Pătrăuți şi Şcheia.

„A fost unul dintre lucrurile la care abia aveam curaj să visez şi iată-l, oficial împlinit. Vă spun sincer, n-a fost deloc greu de realizat.

Şi la fel de sincer, vă spun că a fost nevoie doar de un om care să bată la cap alți oameni, apoi să bată la câteva uşi, să se întoarcă dacă omul era ocupat sau dacă uşa era închisă, şi care nu s-a lăsat până n-a auzit: bine, rezolvăm! A fost nevoie de un stres şi de o picătură chinezească. Care am fost eu”, scrie Roxana Ciornei, președinta Asociației „Casa lui Patrocle”.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

DNA: Control judicar pe cauțiune de 50.000 de lei!

astăzi, 18:02

Procurorii ​DNA ​au ​luat ​măsura ​controlului ​judiciar ​pe ​cauțiune ​pentru ​60 ​de ​zile, ​față ​de ​șeful ​Serviciului ​Public ​Comunitar ​Regim ​Perm...

Măsuri de urgență pentru siguranța în școli: Se suplimentează paza, crește numărul de consilieri psihologici școlari, se modifică legislația penală!

astăzi, 17:31

Premierul Luca Niculescu a convocat vineri Grupul de lucru pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar, stabilind un pachet de măsuri urgente ce prevăd întărirea pazei...

Fiul lui Tudorel Toader a fost reținut într-un dosar de viol! Reacția fostului ministru al Justiției: "Este un atac la adresa mea!"

astăzi, 17:18

Ionuț Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, a fost reținut vineri, 23 octombrie, într-un dosar în care este cercetat pentru viol. Procurorii cer arest...