ProtejaÅ£i de costume ignifugate, cu capetele ascunse sub căşti de protecÅ£ie, pompierii îÅŸi trăiesc viaÅ£a în viteză, în pas alergător pentru că dacă apar ei, e clar că ceva rău se întâmplă. Dincolo de uniforme, de echipamente, de autospeciale, găsim oameni. Oameni cu sentimente, cu frustrări, cu dureri, cu lacrimi. SoÅ£i, părinÅ£i, prieteni, fii.

Astăzi, 13 septembrie, este Ziua pompierilor! Ştiri Botoşani le urează LA MULŢI ANI şi le transmite, cu respect şi apreciere, o binemeritată reverenţă!

Dedicăm acest material pompierilor botoşăneni care se pot recunoaÅŸte sau îÅŸi vor regăsi trăirile ÅŸi sentimentele în povestea celui mai "vârstnic" pompier din judeÅ£. LaurenÅ£iu Grămescu activează la DetaÅŸamentul Dorohoi ÅŸi face această meserie de peste 31 de ani.

Povestea începe în copilărie

În urmă cu peste 40 de ani, un băieÅ£el cu ochii verzi ÅŸi curios nevoie-mare căuta să vadă ce se întâmpla în curtea unităţii de pompieri din Dorohoi. Se căţăra pe garduri, fugea când era admonestat, ÅŸi iar revenea, ÅŸi iar se uita prin gard. Când militarii ieÅŸeau la instrucÅ£ie, copilul cu ochi verzi era prezent. Uneori avea noroc ÅŸi îi ajuta pe pompieri să strângă furtunurile. A crescut lângă unitatea pompierilor, a trăit acÅ£iunile lor, iar când a crescut, a decretat cu curajul adolescenÅ£ei: "Vreau să fiu pompier!"



LaurenÅ£iu Grămescu s-a dus la ÅŸcoala militară, timp de doi ani de zile, ÅŸi a performat, fiind ÅŸeful clasei. Apoi a fost repartizat, la cerere, la DetaÅŸamentul IaÅŸi. Acolo l-a prins RevoluÅ£ia din 1989, însă în 1990, s-a cerut înapoi acasă, la Dorohoi. Åži acum tot la Dorohoi activează, ca ÅŸef tură de serviciu. La aproape 52 de ani, pe care i-a împlinit anul acesta, este cel mai "bătrân" pompier în activitate din judeÅ£, deÅŸi vioiciunea nu-l recomandă pentru acest apelativ. Are peste o mie de intervenÅ£ii la activ, incendii ÅŸi alte operaÅ£iuni.

La prima misiune era militar în termen ÅŸi a participat la stingerea unui incendiu la VăculeÅŸti, în podul primăriei de atunci. Avea 18 ani iar emoÅ£iile erau imense. De prima victimă nu a uitat nici acum. "Eram în ÅŸcoala militară. Era o zonă deosebită în ce priveÅŸte pericolul de incendii ÅŸi era o bătrână care, surprinsă în casă, s-a intoxicat cu fum ÅŸi a decedat. Am deschis uÅŸa, am descoperit-o acolo. În momentul ăla nu mi-am dat seama ce simt, din cauza adrenalinei, dar când ne-am întors la subunitate ÅŸi am realizat ce se întâmplase...".

Victimele din vis ÅŸi zbuciumul interior

Åži-a visat victimele pe care a reuÅŸit să le salveze ÅŸi pe cele la care a ajuns prea târziu. "Săptămâni întregi le vezi în faÅ£a ochilor, te marchează. Nu poÅ£i să mănânci când te întorci la unitate. Mirosul, ceea ce vezi cu ochii tăi, dar mai ales ce soartă a avut persoana respectivă te impresionează", spune LaurenÅ£iu Grămescu.

Nu a calculat niciodată câte persoane a salvat, însă crede că sunt multe. "Într-o zi am avut 30 de persoane, la inundaÅ£iile de la Pădureni din 2010. Eram de serviciu, într-o zi de luni, 28 iunie. IniÅ£ial, anunÅ£ul a fost pentru localitatea Pădureni. Am trimis un echipaj acolo ÅŸi după aia ne-au anunÅ£at să le trimitem barca pentru că apa creÅŸtea. M-am dus acolo, am înaintat prin apă, m-am dus la echipaj ÅŸi apoi am trecut la salvarea celor 30 de persoane din casele inundate. Asta a fost cea mai dificilă ÅŸi mai periculoasă misiune pentru că apa era până la piept, curgea cu putere pentru că se canalizase pe strada principală, unde eram eu. Din cauza gardurilor, ea creÅŸtea pentru că nu apuca să treacă prin garduri. Eram cu echipamentul de protecÅ£ie, foarte greu, cu cizme tip pescar, pline cu apă, ÅŸi nu mai reuÅŸeam să ajung la echipaj. Apa m-a luat la vale ÅŸi am reuÅŸit să mă prind de o creangă ÅŸi să sar gardul într-o curte", povesteÅŸte LaurenÅ£iu Grămescu.



"Apa era ca o turmă de bivoli negri, scăpaÅ£i de sub control, aÅŸa se manifesta apa. Era urât tare. SimÅ£eai...frica. Eram singur ÅŸi...", rosteÅŸte pompierul cu glas înfundat ÅŸi ochi înrouraÅ£i iar noi parcă simÅ£im pe suflet greutatea momentului prin care a trecut. Omul LaurenÅ£iu Grămescu îÅŸi continuă povestea cu ton optimist pentru că ÅŸi-a găsit echipajul ÅŸi împreună s-au apucat de salvat oamenii care aveau nevoie de ajutor.

"Cu o volă mare am trecut ÅŸi i-am salvat. Erau bătrâni, copii. Când ne-au văzut, erau speriaÅ£i pentru că nu mai văzuseră aÅŸa ceva niciodată. A fost ceva ieÅŸit din comun", povesteÅŸte pompierul.

A mai trecut pe lângă moarte ÅŸi cu alte ocazii pe care ÅŸi le aminteÅŸte ca ÅŸi cum ar fi fost ieri. "Am mai fost la o misiune, când eram în ÅŸcoala militară, în 1988, la platforma petrolieră Brazi. Ardea un rezervor de fracÅ£ii înalte. O desfăşurare de forÅ£e impresionantă. Erau deplasate maÅŸini de peste tot. Mi s-a făcut pielea ca de găină când am văzut ce era acolo. Eram tânăr. Când am ajuns acolo, spuma era de o jumătate de metru", îÅŸi aminteÅŸte LaurenÅ£iu Grămescu.

Satisfacţia muncii

Åži tot din sertarul cu "amintiri", scoate ÅŸi pe cele cu oameni. A fost pupat pe obraji, oamenii i-au strâns mâinile, i-au mulÅ£umit. Åži acum, când iese în oraÅŸ, oamenii îl salută, îl apreciază iar el e mândru. "Mai ales la incendii, bătrânii salvaÅ£i plâng, ne iau de gât, ne pupă. E o satisfacÅ£ie extraordinară, e satisfacÅ£ia muncii corecte", spune LaurenÅ£iu ÅŸi râde cu toată faÅ£a. "Îmi aduc aminte de o intervenÅ£ie în care am avut satisfacÅ£ia că am salvat un om dintr-un puÅ£, la Dumeni- George Enescu. Erau doi care lucrau într-un puÅ£ de 20 de metri, făceau niÅŸte lucrări. Scoteau apa cu o motopompă pe benzină ÅŸi noxele erau eliberate în interior. Unul a murit, iar celălalt nu prezenta semne vitale. L-am scos, l-am resuscitat ÅŸi l-am readus la viaţă. Ne-am simÅ£it că l-am readus la viaţă din morÅ£i", spune pompierul.

A avut însă parte ÅŸi de episoade amuzante, pentru că nu se poate ca o meserie să-Å£i aducă doar lacrimi. "Am avut o intervenÅ£ie chiar aici, jos, în Dobrogeanu- Gherea, la o familie de romi. Am fost anunÅ£aÅ£i prin 112 că au un ÅŸarpe în casă ÅŸi să mergem să-i salvăm. Cică avea vreo doi metri, după cum spunea bărbatul. Omul, la vreun metru 80 ÅŸi vreo 150 de kile. Când am ajuns acolo, îmi spune că are ÅŸarpele în casă, să-l scot de acolo. L-am căutat ÅŸi l-am găsit pe ÅŸarpe ascuns într-un dulap. Avea 20 de centimetri. Când l-am scos ÅŸi i l-am arătat omului, l-am ÅŸi întrebat: Ä‚sta-i ÅŸarpele de doi metri? Omul avea o frică ÅŸi mi s-a părut comic. Îi arătam ÅŸarpele ÅŸi el, ditamai omul, fugea de rupea pământul. Mie îmi plac reptilele, am prins ÅŸerpiÅŸori ÅŸi când eram mic. Åži aici, în spatele unităţii am prins un ÅŸarpe, nu sunt periculoÅŸi. L-am dus în pădure la Horlăceni cu maÅŸina", râde LaurenÅ£iu Grămescu.



Tot amuzantă i s-a părut o altă intervenÅ£ie, atunci când pompierii au fost chemaÅ£i să coboare o persoană supraponderală de la etajul patru la ambulanţă. "Când ajungem acolo, era o persoană la etajul unul care stătea pe scări ÅŸi noi trecem pe lângă ea ÅŸi-i spunem să se ferească pentru că urmează să coborâm un supraponderal. La care el zice că el e persoana, dar avea vreo 50 de kilograme. Am întrebat-o pe asistentă de ce ne-a chemat ÅŸi ea zice că s-a temut să nu cadă, de aia a apelat la pompieri", povesteÅŸte pompierul. "La noi nu prea sunt aventuri din astea comice, la noi sunt tragedii, asta e partea urâtă a meseriei noastre. Atunci când oamenii rămân fără case, fără copii, mai ales în preajma sărbătorilor".

AÅŸa a fost atunci când a ars o casă în Dumbrava ÅŸi în ea erau doi copii ÅŸi o bunică. "Rămâi marcat, dar trecem la un moment dat ÅŸi peste asta. Dacă nu reuÅŸeÅŸti să treci, pleci din meserie". Împarte necazul cu colegii lui de tură, dar nu au dat niciodată cu basca de pământ ÅŸi să tragă o înjurătură de-a noastră. Nici când Băsescu ÅŸi Boc le-au tăiat salariile, în 2010. AÅŸa s-au dus la inundaÅ£iile din vara aia, cu bani mai puÅ£ini, cu nervi mulÅ£i, dar ÅŸi-au făcut treaba pentru că salvarea oamenilor a fost atunci mai importantă decât salariul lor tăiat de politruci.

Meseria de pompier, frumoasă şi plină de provocări

Mai are cinci ani până la pensie, 57 de ani fiind vârsta la care trebuie să părăsească unitatea. Nu prea e de acord cu asta. "Ei au impresia că la 57 de ani, un pompier urcă cu aceeaÅŸi viteză în maÅŸină ÅŸi se poate arunca în foc. Cred eu că vârsta potrivită pentru pensionarea unui pompier e 50 de ani. Dacă te trezeÅŸti la 50 de ani dimineaÅ£a ÅŸi nu te doare nimic, înseamnă că eÅŸti mort", glumeÅŸte omul.

Ce-o să facă la pensie? Râde, spunând că va bate pas de defilare prin mijlocul târgului. Dar apoi spune că va călători, va urca pe munÅ£i, va merge la pădure. Sigur nu va avea timp să se plictisească. Ne-am gândit că sigur are băieÅ£i ÅŸi sigur pasiunea lui pentru munca de pompier s-a transmis ÅŸi lor. Ne-am înÅŸelat. Fiica lui, de 21 de ani, este studentă la Medicină. "Iese medic, s-ar putea să se ducă la SMURD. I-ar plăcea, de asta s-a dus la facultatea asta", râde LaurenÅ£iu Grămescu, mândru de fiica lui cea puternică.

Dacă ar fi s-o ia de la capăt, ar face tot pompierie ÅŸi dacă îl întrebi ÅŸi de cinci ori despre meseria lui, va spune că e cea mai frumoasă. "Dacă nu-mi plăcea, plecam. E uÅŸor să pleci, faci raport ÅŸi a doua zi ai plecat!".

Cum trebuie să fie un pompier? "Să aibă tărie de caracter, să aibă un psihic puternic, să fie inteligent, curajos, să uite rapid ce s-a întâmplat cu o zi înainte pentru că altfel rămâne marcat ÅŸi nu e bine pentru că îl afectează emoÅ£ional. Trebuie să fie un bun camarad. Sunt lucruri care ne impresionează până la lacrimi. Pompieria este o armă umanitară, faci bine, spune LaurenÅ£iu Grămescu.

Familia, un sprijin necondiţionat

Dincolo de pasiunea pentru meserie, stă pasiunea pentru familie, cea care îl întregeÅŸte, îl sprijină ÅŸi-i acordă dragoste necondiÅ£ionată. SoÅ£ia lui i-a înÅ£eles pasiunea ÅŸi îi place ÅŸi ei meseria lui. "E bucuroasă când am intervenÅ£ii ÅŸi-i povestesc ce-am făcut, cum am salvat. Au fost momente în care stăteam în cazarma de la IaÅŸi ÅŸi nu a ÅŸtiut nimic de mine o lună întreagă. A fost frumos când ne-am reîntâlnit. Dragostea e ca bucătăria, dacă mănânci aceeaÅŸi mâncare în fiecare zi te saturi. La noi, dacă nu ne vedem în fiecare zi, e frumos. Mă ajută foarte mult", mărturiseÅŸte soÅ£ul- pompier.



Datorează carierea lui dar mai ales pasiunea pentru meserie, regretatului col. Baltaru, comandant de pluton la Dorohoi pe care îl descrie drept un un militar desăvârÅŸit dar ÅŸi căpitanului Popa, din BoldeÅŸti Scăeni, pe care l-a avut superior în ÅŸcoala militară. "M-au învăţat tot ce ÅŸtiu eu". TradiÅ£ia "botezului" nu mai există în meseria asta, însă a fost "botezat" atunci când juca fotbal, în Divizia C, la Cristalul Dorohoi. "Când intrai în echipă, te luau colegii ÅŸi nu puteai să stai pe fund o lună. Aveau crampoanele alea ascuÅ£ite ÅŸi când dădeau la fund... era de groază. Am jucat ÅŸi la Petrolistul BoldeÅŸti, când eram în ÅŸcoala militară. Ne-a fost antrenor tatăl lui Vivi Răchită. Am jucat ÅŸi cu Vivi. Am jucat ÅŸi împotriva lui PiÅ£urcă (fostul selecÅ£ioner al României, n.r.). PiÅ£urcă a jucat atunci 10 minute, el era rezervă, eu eram titular, era un meci amical. În 1985, eram în echipă cu Gheorghe Liliac (dorohoian care a jucat la Steaua BucureÅŸti ÅŸi la echipa naÅ£ională a României, fiind primul botoşănean care a îmbrăcat tricoul tricolorilor, n.r.)", povesteÅŸte pompierul.

Are ÅŸi semne care să-i amintească de meserie. O cicatrice pe ceafă, după ce un jar i-a căzut pe lângă guler ÅŸi l-a ars ÅŸi un deget tăiat într-o tablă. "Dar nu am avut mănuşă, a fost vina mea". Nu prea are ce să-i înveÅ£e pe pompierii tineri, care vin la detaÅŸament, pentru că vin deja pregătiÅ£i din ÅŸcoală. În schimb, crede că exemplul personal e foarte important pentru colegi. "Dacă cei din spate te simt că eÅŸti fricos, le transmiÅ£i sentimentul ÅŸi lor ÅŸi ratează misiunea", explică pompierul.

Laurenţiu Grămescu este un om curajos pentru că, dincolo de misiunile sale, nu se teme să spună lucrurilor pe nume. Laurenţiu Grămescu şi colegii lui pompieri au un crez: Audacia et devotio. Curaj şi devotament. Şi pentru asta le mulţumim tuturor.



(Articolul face parte din proiectul Åžtiri BotoÅŸani - OAMENI ÅžI MESERII ÅŸi a fost publicat pe 21 martie 2016)

CITEȘTE ȘI: "Calendar ortodox, 24 noiembrie: Sf. Sfinţiţi Mc. Clement, Episcopul Romei, şi Petr..."