Targul de la poarta orientului
Localitatea marginalizata in zilele noastre, ca o anatema electorala a tuturor regimurilor postdecembriste, este mentionata in Letopisetul scris la curtea lui Stefan cel Mare, in anul 1439, dar documentele recente atesta Botosaniul inca din 1350, in pisania Bisericii Armenesti.
Era un targ cu rol de iarmaroc, situat la o mare raspantie de drumuri, cunoscut, de altfel, ca loc de schimb la poarta orientului, sau la marginea tatarimei. In secolul XII are loc primul mare exod al armenilor, care construiesc, mai tarziu, si primele doua biserici armenesti din targ. Datorita lor, Botosaniul capata o functie mestesugareasca, cu bresle bogate.
Orasul domnitelor
Poate ca acesta este cel mai frumos nume pe care il poate purta, chiar si neoficial, un oras. Datorita marii miscari de marfuri, a dezvoltarii rapide a locului, dar si a importantei acestuia, Botosaniul este dat ca apanaj doamnelor tarii, un fenomen ce dateaza cam din secolul XV, in tarile feudale apusene.
Astfel, in virtutea acestui obicei, dupa cum precizeaza si profesorul I.D.Marin, din momentul cand un domn urca pe tronul Moldovei, sotia sa, doamna, incasa veniturile din acest apanaj, cat timp era doamna. Datorita acestui fapt, Doamna Elena Rares, sotia lui Petru Rares, o femeie de neam craiesc, cultivata, cu inclinari spre arta, a construit la Botosani cele doua biserici din piatra, Uspenia si Sf. Gheorghe.
Doborat de calea ferata
In 1832, Botosaniul avea 42 de fabrici, iar in 1844 apare prima moara cu valturi de mare capacitate, la Bucuresti acest eveniment avand loc abia peste zece ani. Si, daca in 1869 se inaugureaza prima linie ferata romana, Bucuresti-Giurgiu, in anul urmator se da in folosinta linia Botosani-Veresti, spre Burdujeni.
Insa, greu de crezut, dezvoltarea retelei feroviare, in special pe linia Jijiei, a deplasat partea de est a judetului spre Iasi si a facut din orasul Botosani un capat de linie secundara. Incepand cu sfarsitul secolului XIX apar primele semne de amorteala economica, orasul fiind din ce in ce mai izolat de reteaua principala feroviara.
Pentru ca daca, rutier, Botosaniul se afla la o foarte mare raspantie, feroviar, a fost o puternica lovitura data acestui oras prin deplasarea capitalurilor spre alte orase, emigrarea fortei de munca, a intelectualilor. In 1905, Camera de Comert si Industrie Botosani consemneaza intr-un raport ca Botosani, din vechime cel mai renumit centru comercial si agricol al Tarii de Sus, astazi este un oras de mana a treia, de nu va ajunge si mai rau.
Specialistii vremii precizeaza chiar ca netagaduit, cea dintai si mai insemnata cauza a acestei scaderi este ca orasul a fost lasat la o parte de reteaua principala a cailor ferate".
Dar previziunile cele mai sumbre ale Camerei de Comert se adeveresc. Daca in 1870 Botosaniul avea aproape 40.000 de locuitori, in 1956 statisticile inregistreaza doar 29.565, in situatia in care celelalte orase cresc de 3-5 ori (Galati, Sibiu), de 6 ori (Bucuresti, Cluj) sau chiar de 9-10 ori (Constanta, Hunedoara).
Decaderea Botosaniului este un caz singular, orasul suferind in tacere un fenomen diagnosticat de specialisti drept patologie geografica. Asa se face ca un loc cu o istorie fascinanta, Orasul Domnitelor, orasul gradinilor, se transforma lent intr-o zona de ermetism local, fenomen ce caracterizeaza un tinut unde productia ramane pe loc, se misca anevoie sau nu se valorifica. Acesta este, in termeni stiintifici, primul semn al subdezvoltarii.
Asteptam ca politicenii de astazi sa redea demnitatea unui loc pe fruntea caruia s-au faurit cultura si stiinta unui neam!
La multi ani, Botosani! La multi ani, botosaneni!
