La Mavromati, paza asigurată de angajații spitalului nu este eficientă, spune Iliuță!

Şeful Spitalului Judeţean Mavromati, Viorel Iliuţă, recunoaşte că lipsa personalului specializat pentru pază afectează activitatea unităţii.

După ce s-a decis renunţarea la contractul cu o firmă specializată, din raţiuni economice, la această dată nu există personal suficient ca să poată acoperi toate posturile de pază, pe toată durata unei zile.

În urmă cu câteva zile a fost înregistrată şi o tentativă de furt la spital, după ce hoţul a urcat pe schele, într-o zonă nepăzită, dar a fost prins de personalul din spital.

"Oamenii aceştia au alte meserii decât cea de paznic, iar atunci când nu eşti specializat sigur că nu ai acelaşi aplomb, aceeaşi determinare cu cei care cu asta se ocupă. Dacă este fochist, instalator, nu ştiu dacă are înfăţişarea, determinarea de a spune: stai", a precizat Iliuţă.

27 de angajaţi ai spitalului au fost transferaţi de pe alte posturi pe postul de paznic.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport

Wednesday, 4 November 2026

Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...

Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane

Wednesday, 4 November 2026

Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...

Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!

Wednesday, 4 November 2026

Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...