La Darabani: 53 de firme se "bat" sa toarne covorul asfaltic

Marţi, 11 iunie, autorităţile dărăbănene au demarat lucrările pentru modernizarea DN 29 A, care străbate oraşul Darabani. 53 de firme s-au înscris la licitaţia organizată de Compania Naţională de Drumuri (CNADNR) pentru a turna covorul asfaltic pe drumurile naţionale din judeţul Botoşani, printre care şi cel de la Bajura, la ieşirea din Darabani spre Păltiniş, scrie Darabaneni.ro.
 
Muncitorii dărăbăneni au pregătit terenul pentru cele 120 de locuri de parcare care vor fi pe 526 de metri de Drum Naţional de la Oglinzi până la Autogară. S-au scos bordurile vechi şi se fac săpături, suprafaţa respectivă va veni umplută cu balast, clilindrată, iar apoi este rândul Companiei Naţionale de Drumuri să toarne 5 km de covor asfaltic pe DN 29A. În 6 iunie a început licitaţia pentru atribuirea acestor lucrări de întreţinere periodică a drumurilor naţionale. Viorel Zacreţchi, şeful Secţiei Drumuri Naţionale Botoşani, este foarte optimist în privinţa debutului lucrărilor turnării covorului asfaltic. "După desemnarea cîştigătorului licitaţiei, vom primi şi noi toate detaliile. Sunt cele 5 zile pentru contestaţii şi încă 15 conform OUG 34, iar pe la jumătatea lunii iulie ar trebui să înceapă lucrările în judeţ, estimate la peste 80 de miliarde de lei vechi", a declarat ing. Zacreţchi.
 
Directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi, Ovidiu-Mugurel Laicu, a afirmat că va mai dura ceva timp deoarece licitaţia este în curs de derulare, iar 53 de firme se "bat" pentru a efectua aceste lucrări.

"Nu este o licitaţie propriu-zisă pentru Darabani. În cadrul programului de covoare, vom turna de la Bajura până la ieşirea din Darabani spre Rădăuţi-Prut, la fel ca şi la Flămânzi şi Bucecea. Procedura de licitaţie nu s-a încheiat. Sunt 53 de firme. Dacă e vorba de cel mai bun preţ, la Botoşani e SC Viarom Construct SA, dar mai sunt şi Tehnic Asist, Transporturi Auto Botoşani ş.a. Sunt date preliminare, nu sunt finale. Nu este vorba doar de oferta cea mai bună legată de preţ, se mai pot pune întrebări legate de utilaje, de cât de aproape e staţia de mixturi, cum o transportă ş.a. Trebuie să ne asigurăm că se respectă condiţiile din caietul de sarcini, dacă nu, putem ajunge colegi de celulă cu Gigi Becali", a declarat pentru sursa citata Ovidiu-Mugurel Laicu.  

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bani plătiți persoanelor decedate și pensii de urmaș acordate ilegal: Ministrul Muncii anunță verificări și corectarea erorilor din sistem

astăzi, 19:59

Ministrul Muncii, Florin Manole, anunță că vor fi identificate și corectate greșelile din sistemul public de pensii, după ce un raport al Curții de Conturi a semnalat nereguli majore. Printre p...

Rezerva valutară a României, în scădere cu peste 1,5 miliarde de euro în octombrie!

astăzi, 18:39

Banca Națională a României a raportat, la 1 octombrie 2026, rezerve valutare mai mici cu aproape 1,5 miliarde de euro față de sfârșitul lunii septembrie. Concret, potrivit unui com...

Botoșaniul are un pizzaiolo de aur: ”Munca, disciplina și pasiunea te pot duce pe cea mai înaltă treaptă!” - FOTO

astăzi, 17:51

Botoșăneanul Alin Acsinte este un pizzaiolo. Este profesionistul dedicat în fabricarea de pizza, cel care creează și gătește cu măiestrie pizza autentică. A muncit ani în...