La ce boli sunt mai predișpuși bărbații și cu ce teste de screening tebuie să facă. Boli "femeiești" pe care le fac și bărbații!
Stiri Botosani Monday, 28 December 2015 Actualitate"Screeningurile au rolul de a descoperi boli grave în stadiu incipient. Astfel, pacientului îi cresc şansele de a se însănătoşi total sau de a fi tratat eficient, cu bani mai puţini", explică Remus Lupu, medic de familie.
Boli depistabile înainte de simptome
Cancerul de prostată este una dintre cele mai comune boli în rândul bărbaţilor. Screeningurile pot depista acest tip de cancer chiar înainte ca simptomele să apară, ceea ce face ca tratamentul să aibă un efect mai mare. Bărbaţii ar trebui să-şi facă teste pentru acestă boală începând chiar de la vârsta de 40 de ani.
"Cancerul de prostată are o incidenţă crescută după vârsta de 45 de ani, iar după 60, riscul e şi mai mare", spune medicul Remus Lupu.
Pentru depistarea cancerului de prostată se pot face două teste de sânge (PSA, antigen specific prostatic, şi Free PSA). Dacă apar valori modificate, se recomandă un consult la medicul urolog. Problemele la nivelul testiculelor pot fi depistate în primul rând prin palpare.
Dacă apar modificări în dimensiunea testiculelor este bine să mergeţi la medic, pentru că acest tip de cancer apare la orice vârstă. Pentru început, se pot face teste imagistice (ecografii testiculare) şi, dacă sunt rezultate suspecte, se poate apela şi la biopsie.
Studiile arată că bărbaţii sunt mai predispuşi să se îmbolnăvească de cancer colorectal decât femeile, problemele fiind posibile încă de la 40 de ani.
În cazul cancerului de colon, screeningurile recomandate sunt sigmoidoscopia sau colonoscopia. Sigmoidoscopia este un examen colonoscopic scurt, care poate dura 20 de minute, limitat la o treime din colon. Medicii folosesc această procedură pentru a găsi cauzele pentru durere abdominală sau constipaţie, dar şi pentru a căuta semne timpurii pentru cancer de colon şi rect.
Colonoscopia presupune folosirea unui instrument care se introduce în colon, vizualizân duse astfel intestinul prin interior.
Risc dublu de cancer de piele la bărbaţi
Cea mai periculoasă formă de cancer de piele este melanomul, iar bărbaţii sunt de două ori mai expuşii riscului de a face această boală faţă de femei.
"Cancerul de piele poate să apară la orice vârstă, în orice parte a corpului expusă la soare. De aceea, persoanele cu aluniţe cu margini inegale, ieşite în relief, cu coloraţii diferite, trebuie să meargă la dermatolog pentru a se evalua riscul de cancer de piele", recomandă dr. Remus Lupu.
Boli "femeiești" pe care le fac și bărbații
Diagnostice care se pun de obicei femeilor ajung să-i surprindă şi să-i sperie pe bărbaţi. În unele cazuri poate fi vorba despre dereglări hormonale, în altele – despre afecţiuni care, din cauza structurii organismului se manifestă preponderent doar la unul dintre sexe.
Profesor doctor Constantin Dumitrache precizează că unele afecţiuni pot apărea pe fond genetic sau din cauza unor leziuni pe hipofiză sau la nivelul hipotalamusului.
De asemenea, completează specialistul, odată cu înaintarea în vârstă, atât la femei, cât şi la bărbaţi scad masiv hormonii specifici: la femei se pierde estrogenul, iar la bărbaţi – testosteronul.
Celulita
Structura şi dispunerea diferită a ţesutului adipos la bărbaţi îi fereşte pe aceştia de apariţia celulitei. În mod excepţional însă, această afecţiune se manifestă şi la ei. Având un aspect asemănător "cojilor de portocală" care se regăsesc la femei pe picioare şi pe fese, celulita bărbaţilor este mai puţin vizibilă.
Medicul dermatolog Costin Căruntu spune că apariţia celulitei la bărbaţi poate avea două cauze: obezitatea sau modificările hormonale, adică existenţa unei cantităţi reduse de hormoni sexuali masculini şi chiar apariţia unei cantităţi mari de hormoni sexuali feminini.
"În cazul acesta, pe lângă celulită, bărbatul respectiv poate avea un aspect efeminat şi o pilozitate redusă", numeşte medicul dermatolog Costin Căruntu semnele care indică problema hormonală.
Cistita
Cistita, boală care constă în inflamarea vezicii urinare din cauza unei infecţii bacteriene, îi afectează foarte rar pe bărbaţi, ei fiind feriţi de aceasta datorită specificului anatomic.
Bacteriile răspunzătoare de această boală se găsesc frecvent în zona genitală, de unde "migrează" spre uretră, ajungând în vezică. La femei, traseul este mai scurt, iar pătrunderea bacteriilor se face cu uşurinţă. La bărbaţi, în schimb, uretra este mai lungă, ceea ce împiedică înaintarea bacteriilor.
De asemenea, problemele de prostată ale bărbaţilor pot duce la cistită. Semnele care indică posibilitatea unei cistite sunt: nevoia de a urina des, dureri lombare, culoarea modificată a urinei şi febră. Chiar dacă la bărbaţi simptomele sunt mai uşoare, este necesar un consult de specialitate pentru a elimina riscul apariţiei unor afecţiuni mai complicate.
Cancerul la sân atacă și bărbații
Un sân roşu, umflat sau cu noduli poate fi semn de cancer mamar nu doar la femei, ci şi la bărbaţi. Expunerea la radiaţii sau dezvoltarea unor boli asociate cu un nivel ridicat de estrogeni sau problemele genetice pot favoriza apariţia acestei forme de cancer la bărbaţi.
Ca şi la femei, cu cât boala este descoperită mai repede cu atât sunt mai mari şansele de vindecare, iar tratamentul poate consta, în funcţie de stadiul bolii, în intervenţia chirurgicală, chimioterapia, radioterapia şi terapia hormonală.
Medicii îi atenţionează pe bărbaţi să solicite un consult la apariţia simptomelor, precizând că aceştia neglijează de obicei modificările apărute la sân sau în jurul lor.
O categorie de bărbaţi care trebuie să fie precaută din acest punct de vedere o reprezintă sportivii care, pentru a-şi dezvolta mai repede masa musculară, iau steroizi anabolizanţi.
Unul dintre riscurile acestei practici este ginecomastia, adică dezvoltarea glandei mamare, aspect care poate favoriza apariţia cancerului mamar la bărbaţi. În SUA, la fiecare 100 de femei ce dezvoltă cancer mamar, un bărbat este diagnosticat cu aceeaşi maladie. Doctorul Zilei
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Răsturnare de situație: Georgescu trece pe locul întâi, Ciolacu pe doi. Ciucă a demisionat
Conform rezultatelor oficiale de la Autoritatea Electorală Permanentă, după numărarea a 81% din totalul voturilor exprimate pe teritoriul României, Marcel Ciolacu și Călin Georgescu sunt d...
S-au numărat 50% din totalul voturilor: Dispare Lasconi, urcă Georgescu!
Conform rezultatelor oficiale de la Autoritatea Electorală Permanentă, după numărarea a 50% din totalul voturilor exprimate pe teritoriul României, Marcel Ciolacu și Călin Georgescu sunt a...
Atmosfera de la sediul PNL Botoșani: Șeful de partid a tras chiulul, aplauze pentru Nicolae Ciucă! (Foto, Video)
La sediul Partidului Național Liberal (PNL) – Filiala Botoșani din clădirea Vegastel s-au adunat membrii formațiunii politice la nivel de municipiu în așteptarea rezultatelor. Atmo...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.83 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici