La Botoșani, locuințele ANL se vând! Care sunt prețurile!

Societatea Locativa, cea care are în administrarea locuințele ANL din municipiul Botoșani, continuă procedurile pentru vânzarea locuințelor.

La această oră, sunt 57 de solicitări de cumpărare a acestor locuințe. Deși în urmă cu câteva zile, vicepremierul Vasile Dîncu a declarat că locuințele ANL pentru tineri nu se mai vând, statul având nevoie de o rezervă de locuințe sociale și pentru urgențe, directorul Locativa, Florinel Gornea, susține că nu există deocamdată nicio reglementare legislativă care să interzică vânzarea acestor locuințe, iar în lipsa unui astfel de act normativ se merge pe legislația în vigoare, nu pe declarații.

La Botoșani, prețul unei garsoniere dintr-un bloc ANL variază între 20-22.000 de euro, 28-30-32.000 euro costă un apartament cu două camere și 38-39.000 de euro un apartament cu trei camere.

"Solicitări au fost și sunt. Sunt în curs de elaborare apartamentările pentru fiecare apartament în parte în Călugăreni. Voi da drumul la vânzare în funcție de legea care este la data vânzării. Prețurile sunt destul de mari.  Chiar dacă cineva le cumpără în rate trebuie să aibă și niște giranți. Cine dă banul jos e simplu. Banii din vânzări se duc la ANL, nu la Consiliul Local. Vor fi foarte greu de vândut. În momentul de față eu pot vinde. Eu merg pe legea care este în momentul acesta", a precizat directorul Locativa. 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Atenție, vânt puternic în șase localități din județul Botoșani!

astăzi, 15:08

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o avertizare nowcasting tip cod galben de vânt pentru o parte din județul Botoșani, valabilă până la ora 18:00. Sunt prognozate intensif...

AJPIS Botoșani a făcut plățile pentru peste 29.000 de beneficiari ai tichetelor de energie!

astăzi, 15:00

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani a virat sumele aferente tichetului de energie pentru 29.686 de beneficiari ai sprijinului acordat în baza OUG nr. 35...

Un bărbat care s-a cinstit bine a fost reținut de polițiștii din Botoșani, avea o alcoolemie de 1,81 în sânge!

astăzi, 14:23

La data de 15 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 47 de ani, din comu...