Kaufland a vândut două geluri de duș cu bacterii care pot cauza infecții ale pielii! Acum le retrage de la comercializare!

Kaufland pare să se confrunte cu un șir nesfârșit de ghinioane în ultima perioadă.

După ce la finele lunii august un șarpe a fost găsit între roșii de clienții din Sfântu Gheorghe, acum se vede nevoit să retragă de pe rafturi două geluri de duș cu bacterii care pot cauza infecții ale pielii!

Kaufland a făcut acest anunț astăzi și a precizat că retrage cele două geluri de duș de la comercializare! Producătorul Weulbier-Kosmetik GmbH din Germania a preferat să facă acest lucru voluntar şi preventiv, din motive ce ţin de protejarea consumatorilor. Bevola Gel de duş cu Mango & Piersică, 500 ml, lot 91400019 şi Bevola Gel de duş cu Trandafir Sălbatic (Wild Rose), 500 ml sunt cele două produse pe care nu le veți mai găsi în rafturile hipermarketului.

 

Totul a pornit după ce a fost detectat un număr mai mare de bacterii din specia Pluralibacter gergoviae. Kaufland susține că acestea se regăsesc peste tot în mediul înconjurător şi, în anumite condiţii, în cazul persoanelor cu probleme de sănătate sau leziuni ale pielii, pot duce la apariţia unei infecţii bacteriene. În aceste condiții, Kaufland susține să nu a ezitat și a retras de la vânzare produsele respective.

Clienţii care au achiziţionat un produs dintre cele două tipuri menţionate sunt rugaţi să acorde atenţie informării şi să nu îl mai folosească!

Mai mult de atât, aceștia se pot prezenta în orice magazin Kaufland pentru a-l returna şi vor primi contravaloarea sa, fără a mai fi necesară prezentarea bonului fiscal.

Ambele geluri de duș aveau bacterii care pot cauza infecții ale pielii.

Puținele date pe care le-am găsit despre Pluralibacter gergoviae arată că au fost găsite în tractul respirator uman, tractul urinar și sânge. De asemenea, s-a raportat că este cauza unor focare de bacteriemii nosocomiale în unitățile de terapie intensivă neonatală din Croația, iar specia este de cele mai multe ori rezistentă la antibiotice, ceea ce îngreunează tratamentul.

În străinătate, Tulpina a fost izolată de mai multe produse de îngrijire personală, inclusiv gel exfoliant, cremă de față, șampon, baie de trandafiri, gel de duș, balsam, baie cu bule și șervețele pentru copii.

The Food and Drug Administration, având acronimul FDA, și care reprezintă o agenție a Statelor Unite din domeniul medical, a emis o scrisoare de avertizare în 2016 unui producător de gel de duș, șampon și balsam după ce a găsit un nivel excesiv de microorganisme în produse.

Una dintre speciile găsite a fost Pluralibacter gergoviae (fosta E. gergoviae ).

În scrisoarea de avertizare, FDA spunea: „ E. gergoviae fac parte din flora intestinală normală și pot fi considerate un agent patogen oportunist. Persoanele cu sistem imunitar slăbit, care suferă de o afecțiune preexistentă gravă, care au fost tratate chirurgical sau aparțin unui alt grup sensibil de persoane, prezintă un risc deosebit de infectare. ”

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

„Este pentru prima oară în istoria emisiunii!” - Raluca Bălan, tânăra din Botoșani care a primit „Vocea lui Pavel”! - VIDEO

Friday, 9 October 2026

Raluca Bălan are 22 de ani, vine din Botoșani și este actriță. Ea este concurenta căreia Pavel Bartoș i-a oferit unul dintre cele mai importante avantaje ale emisiunii. A vrut să cucerească s...

Se afla pe o stradă din sat și dintr-o dată și-a luat vecinul la pumni!

Friday, 9 October 2026

La data de 08 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 50 de ani, din comuna Frumușica...

Proiectul contestat în instanță de Prefect și revocat în ședința de CL, din nou pe masa consilierilor locali!

Friday, 9 October 2026

Proiectul anterior, votat în plenul Consiliului Local, a fost revocat tot într-o ședință de CL, după ce Instituția Prefectului l-a contestat în instanță. Prefectul de Botoșan...