În comentariile sale, jurnalista scoate în evidență faptul că este o prejudecată să consideri România o țară a țiganilor și a hoților, o prejudecată născută din ignoranță, mai ales că majoritatea îngrijitoarelor sau a constructorilor de origine străină, sunt din România.
Răspunsurile părintelui Mihai Atilla Claudiu (foto) descriu, în afara obiceiurilor și a tradițiilor, o puternică și numeroasă comunitate românească la San Remo.
"România, tărâm al lui Dracula, al țiganilor și hoților. Aceasta este o prejudecată asupra căreia ignoranța noastră se acutizează. Opinia pe care ne-o formăm asupra unui popor fără măcar a-l cunoaște, cu excepția unor știri negative, arată măsura civilizației noastre.
Și totuși, în ciuda acestor prejudecăți, deseori am adus în casa bătrânilor noștri, bolnavi și nu numai, o îngrijitoare româncă. Acel loc de muncă pe câmp pentru care nu am găsit pe nimeni disponibil pentru că e de nivel prea jos, la final l-am dat unui român.
Zidul casei care s-a fisurat și trebuie refăcut, îl încredințăm nimănui altcuiva decât unui român. Nu e întotdeauna așa, dar în majoritatea cazurilor frica de omul negru și de țigan se diminuează dacă putem vedea în ei o reducere a costurilor. Faptul că poporul român este latin ca și al nostru deseori nu trezește interesul nimănui.
Faptul că tradițiile și obiceiurile românilor au multe în comun cu ale noastre, e ceva ce deseori e mai bine să nu știi.
Istoria reprezintă rădăcinile unui popor și uneori ar fi util să ne amintim, de exemplu, că atunci când s-a prăbușit Imperiul Roman în Italia, acesta și-a continuat existența îndelung în țara care astăzi e România. Viața se știe, după cum spuneau stoicii, este o roată care se învârte.
Părintele Mihai Atilla Claudiu, preot ortodox la Sanremo, ne-a deschis porțile comunității românești pentru a ne da ocazia de a o înțelege mai bine și a ne lămuri câteva îndoieli.
Câți membri sunt în comunitatea dumneavoastră? Sunteți uniți? Ce anume vă leagă?
La Sanremo sunt circa 800 de români înscriși, dar în Parohie, care cuprinde zona de la graniță la Albenga, numărul lor este de circa 2.500 de persoane. Fiind o comunitate națională avem o bună relație de vecinătate între noi și în special persoanele de bine, care din fericire reprezintă majoritatea, încearcă să aibă o viață în comunitate mai degrabă decât să trăiască singure. Ne leagă spiritualitatea creștină și modul de a fi aproape. Oriunde se duc românii primul lucru pe care îl fac este o biserică. Apoi adaugă alte lucruri…
Ce sărbători naționale ați dus aici, pe care le-ați uitat și pe care le-ați păstrat ca să le sărbătoriți numai în țara dumneavoastră? Cum și când sărbătoriți Crăciunul?
Sărbătorile naționale au fost puțin abandonate, cu excepția celei de pe 1 decembrie care reprezintă sărbătoarea oficială a națiunii noastre. În schimb Paștele, sărbătorile parohiei și bineînțeles Crăciunul sunt trăite intens și pregătite cu grijă. Crăciunul se sărbătorește pe 25 decembrie fiindcă Biserica Ortodoxă Română folosește calendarul gregorian, nou. Și familiile române se adună în jurul bradului, intonează cântece de Crăciun numite colinde și pregătesc mâncăruri specifice pe bază de porc. În cele patruzeci de zile care precedă Crăciunul respectăm un fel de Post mare în care este necesar să ne spovedim.
Care sunt ritualurile și obiceiurile tipice ale căsătoriilor dumneavoastră? Ce ritualuri utilizați pentru a vă pregăti pentru căsătorie?
O căsătorie creștin-ortodoxă necesită o anumită pregătire foarte similară celei catolice. Pe lâgă aceasta, căsătoria noastră prevede ritualul încoronării la momentul schimbului de verighete. Acest ritual bizantin, respectat de circa un mileniu, scoate în evidență uniunea întru Cristos a cuplului. Apoi urmează o petrecere de circa trei zile care uneori, în funcție de regiuni, poate dura mai mult.
Sunteți superstițioși? Care este corespondentul dumneavoastră pentru pisica neagră?
Pot spune că ne asemănăm mult vouă în această privință. Până la urmă avem aceleași rădăcini…
Mâncărurile dumneavoastră tipice, continuă să fie tipice și aici sau ați ales să fie mâncărurile ocaziilor speciale? Ce gătiți pe timpul sărbătorilor pe care le considerați importante pentru comunitatea dumneavoastră?
Ni se pare foarte bună și mai ales sănătoasă. Însă pe timpul marilor sărbători întotdeauna preferăm să deschidem ușa către obiceiurile de acasă. Pe mesele noastre nu lipsesc: ciorba, sarmalele și în fine cozonacul sau dulciurile tipice.
Cât și cum comunicați cu familia dumneavoastră de origine care a rămas acasă? Folosiți internetul, apelurile video pe skype sau încă scrieți scrisori?
Astăzi scriem mai puține scrisori. Internetul și telefonia stau la baza comunicării între români veniți și cei rămași acasă. Nefiind o depărtare excesivă, (circa 2.000 de km, adică 25-30 de ore cu mașina) vizitele sunt destul de frecvente. Pe timpul sărbătorilor sau vara oamenii se duc acasă pentru a-i vedea pe cei dragi lor. Putem spune că familiile țin mult să se vadă cât mai mult posibil.
Vă lipsește ceva pentru a vă simți parte a comunității din această provincie?
Chiar dacă inițial comunitatea locală nu se prezintă a fi cea mai prietenoasă, integrarea decurge foarte bine. De când și-a început Biserica Ortodoxă Română activitatea pe acest teritoriu cu siguranță lucrurile s-au îmbunătățit. Astăzi trăim într-o situație bună în care multele amiciții între comunitățile locale și cea română dovedesc un raport bun între noi și în special între autoritățile civile și religioase. Cred că integrarea a avut deja loc și prezența comunității românești, atât la Sanremo cât și în Italia, a adus un real progres. Unii conaționali de-ai noștri nu se comportă exact cum prevedere lumea civilizată; suntem conștienți că în acest fel dezonorează restul comunității care lucrează și trăiește onest. Pentru fiecare dintre noi este o mândrie să fim români, creștini și persoane de bine într-o lume care tot mai mult devine o țară.
Cooperarea dintre popoare uneori pare să fie o utopie dată de faptul că deseori lucrăm prea mult ca unele diferențe să rămână la fel. Știrile negative pe care le auzim la televizor și care ne răvășesc în măsura în care ne este frică să ieșim din casă, se referă la toate popoarele, inclusiv la cel italian. Să faci din toți o apă și-un pământ nu duce nicăieri, însă să încerci să-i cunoști și să-i înțelegi pe cei de lângă cu siguranță crează unitate, forță și siguranță.
Stefania Orengo, via gazetaromaneasca.com
