Juncker dă ȘTIREA BOMBĂ: Uniunea Europeană va avea state de primă mână și state second hand

Președintele Comisiei Europene (CE), Jean-Claude Juncker, și-a schițat miercuri viziunea asupra viitorului blocului comunitar, șocând prin sinceritatea de a recunoaște ceea ce se vorbește de mult în culise:  UE nu poate merge cu toate țările la fel, unele fiind incapabile să țină pasul. El a estimate  că, pe termen lung, ‘nu va mai fi posibil ca 33, 34, 35 de state să meargă cu aceeași viteză’, astfel că ‘într-o zi va trebui să regândim arhitectura europeană’, consemnează AFP, citată de Agerpres. Cu alte cuvinte, țările de mâna a doua vor intra  în alt regim, mai ales în privința accesului la decizii.

Declarația a fost făcută în timpul sesiunii de întrebări și răspunsuri cu publicul, denumită ‘Dialogul cu cetățenii’. Șeful executivului comunitar a sugerat astfel că Uniunea Europeană va primi în viitor noi membri, dar el a insistat asupra ideii unei Europe cu mai multe viteze.

Deși nu s-a declarat de acord cu afirmația că un mic număr de state puternice vor forma un ‘nucleu dur’ al Uniunii Europene, Juncker a admis că am putea avea ‘un grup de state care iau deciziile împreună’ și care fac totul împreună, în timp ce altele vor fi ‘pe orbită’.El a mai spus că nu există pericolul ca  Marea Britanie să părăseaswcă UE , așa cum s-a stins și posibila retragere a Greciei. Ca atare vom merge toți înainte, cu viteze diferite și cu tratament adecvat. România, alături de Bulgaria, a figurat mai mereu la statele second hand, lăsate să-și  savureze neputința, relateaza AMPress.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Noutate la magazinul aRoma fabricii de carne: tochitură moldovenească!

astăzi, 15:01

La magazinul aRoma fabricii de carne, tradiția moldovenească ajunge din nou în vitrină. De data aceasta, sub forma unui preparat făcut pentru mesele pofticioase: tochitura moldovenească. ...

Un iubit preot din Botoșani trece prin momente grele și are nevoie de sânge!

astăzi, 13:32

Părintele Petru Chirvase are nevoie de ajutorul semenilor. Dacă până acum el era cel care își oferea sprijinul și sărea în ajutorul oamenilor, acum el este cel care se află &i...

Călin Georgescu trimis în judecată în dosarul de înșelăciune de 1,1 milioane de euro. DIICOT: A avut calitatea de lider al grupării!

astăzi, 12:58

Călin Georgescu a fost trimis în judecată, joi, în dosarul în care este acuzat că ar fi înşelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. În același dos...