Județul Botoșani va avea un nou administrator public

Rămas liber după schimbarea culorii politice de la conducerea Consiliului Județean, postul de administrator public al județului va fi ocupat în perioada următoare.

Președintele Consiliului Județean, Costică Macaleți, a spus că s-a gândit la câteva persoane care ar putea să ocupe această funcție, printre acestea numărându-se și o femeie, dar nu a vrut să dezvăluie vreun nume. De asemenea, Macaleți a recunoscut că printre persoanele la care s-a gândit sunt și colegi din PSD, printre acestea numărându-se și o femeie.

“Îmi ocupă foarte mult timp să semnez toate documentele în loc să mă axez pe parte de coordonare. Să vedem ce cerințe sunt pentru acest post, sunt foarte responsabil de cel care va fi administrator al județului. Am două-trei variante. Din ei sunt și colegi de partid cu mine. Ideea este să fie omul potivit. Poate fi de la PNL, PSD, UNPR, dar să fie omul potrivit și să facă treabă", a precizat Costică Macaleți.

Postul de administrator public al județului a fost ocupat până acum de liberalul Radu Judele. 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Doi fotbaliști de la FC Botoșani, convocați! Au primit 'telegramele' și se vor prezenta la lotul național

astăzi, 10:15

Superliga României va lua din nou pauză, pentru meciurile echipelor naționale. FC Botoșani nu a mai câștigat de o lună în campionatul Superligii României și a ajuns pe...

LOC DE DAT CU…EPIGRAMA (431)

astăzi, 09:18

CITIND REVISTA „SCÂRȚ”  NR. 37 Am primit revista „Scârț” nr. 37 (octombrie 2026), o revistă de literatură, umor și bună dispoziție care apare sub egi...

Incendiu, noaptea trecută, într-o gospodărie din Ungureni din cauza coșului de fum neprotejat termic!

astăzi, 08:57

Un incendiu s-a produs, seara trecută, într-o gospodărie din localitatea Ungureni. O parte din acoperișul unei case, dar și bunurile dintr-o cameră au fost cuprinse de flăcări. La caz ...