O nouă magistrală de gaz în județul Botoșani. Asta își doresc reprezentanții Consiliului Județean, iar o astfel de investiție va fi prinsă în strategia de dezvoltare a județului Botoșani ce va fi revizuită în ședința de Consiliu de luna aceasta.
De asemenea, la nivelul județului Botoșani se dorește înființarea unei Asociații de Dezoltare Intercomunitară, din care să facă parte mai multe unități administrativ-teritoriale, asociație prin intermediul căreia să se atragă finanțări europene pentru extinderea rețelei de distribuție a gazului în județ, în localitățile de pe traseul actualei magistrale, care vine de la Hârlău.
Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Sorescu, susține că într-un clasament național județul Botoșani ocupă printre ultimele locuri în ceea ce privește numărul cetățenilor racordați la rețeaua de gaze naturale.
“Vom intra în ședința de Consiliu Județean cu o revizuire a strategiei de dezvoltare a județului, în care vom prinde două lucruri. Unul care privește distribuția de gaze naturale pe magistrala existentă. Noi avem magistrala care vine de la Hârlău și trece prin Flămânzi, Coșula, Orășeni, se duce spre Mihai Eminescu și face legătura cu Bucecea. Avem deja o gândire de înființare a unui ADI, Mihai Eminescu și Flămânzi au cerut avize de la Ministerul Economiei pentu distribuția de gaze naturale și atunci pe toată lungimea magistralei să facem o extindere. În același timp, dorim o nouă magistrală care să plece din Botoșani să se ducă spre Săveni, să rezolvăm problema de acolo. Asta e o investiție de amploare și de durată. Ulterior, acea magistrală de la Săveni să închidă bucla de la Darabani și Botoșani, pentru echilibrarea sistemului", a spus Gheorghe Sorescu.
Președintele Consiliului Județean a menționat că deja mai multe administrații publice locale din județ cer o asociere în vederea extinderii rețelei de gaze naturale.
“Flămânzi cere foarte insistent, pentru că mediul de afaceri se dezvoltă dacă are și utilități. Ei au făcut separat niște intervenții dar nu la nivelul la care să fie susținute și finanțate", a specificat Sorescu.
Județul Botoșani ar putea avea o nouă magistrală de gaz! Vezi pe unde ar trece!
Claudia Luca Tuesday, 12 April 2016 ActualitateSpune-ne opinia ta

0748.883.507
Botosani, Botosani
stiri@botosani.ro
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.03 secunde