Județul Botoșani ar putea avea cinci parcuri industriale. Vezi unde

În județul Botoșani ar putea fi constituite cinci parcuri industriale în zona Dorohoi, Flămânzi, Mihai Eminescu, Răchiţi şi oraşul Bucecea, a declarat senatorul Doina Federovici.

Proiectul de lege privind constituirea și funcționarea parcurilor industriale, al cărui inițiator este și senatorul botoșănean, se află la această dată în dezbatere.

“Scopul nu este doar stimularea investițiilor, nu este doar dezvoltarea regională, este inclusiv dezvoltarea firmelor mici și mijlocii, și nu în ultimul rând crearea de noi locuri de muncă. Vom vedea după promulgarea legii dacă vorbim de o asociere, Consiliul Judeţean să fie implicat, sau fiecare unitate administrative teritorială să realizeze separat sau să obţină acest titlu de parc industrial. Elemenul de noutate este că autoritatea locală trebuie să pună la dispoziţie minim cinci hectare de teren, faţă de zece hectare cum era iniţial", a declarat senatorul Doina Federovici.

Ministerul Dezvoltării este cel care va acorda titlul de parc industrial.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Comunitatea academică este în doliu: S-a stins Profesorul medicilor veterinari!

astăzi, 15:00

Comunitatea academică este în doliu după moartea profesorului universitar doctor Corneliu Cotea, cadru didactic emblematic, omul care și-a dedicat întreaga carieră învățăm&aci...

LA MULȚI ANI! Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împlinește astăzi 67 de ani!

astăzi, 14:47

Născut departe de Moldova, în Argeș, IPS Teofan a bătut ani la rând drumurile Botoșanilor, împreună cu vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, și a prins drag de pământ...

Ministrul Educației cere Parlamentului protecție penală specială pentru profesori!

astăzi, 14:08

Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, cere Parlamentului să modifice legislația privind siguranța în școli, după ce o profesoară și un elev au fost răniți într-un atac ...