Judecătorii din Botoşani lasă fără dobândă un contract de credit ipotecar
Stiri Botosani Thursday, 5 June 2014 ActualitatePe vremea când dădea credite multe populaţiei, BCR punea în contracte o clauză prin care îşi aronda dreptul de a schimba rata dobânzii după cum doreşte. Practica celei mai mari bănci din ţară s-ar putea să se întoarcă împotriva sa, de când românii au descoperit legea şi judecătoriile.
Mai multe instanţe din România au constatat că felul în care BCR a definit dobânda contractuală nu este în regulă. În hârtiile prin care clienţii s-au angajat să plătească rate penru 20-30 de ani, singura certitudine privind preţul contractului e aceea că "dobânda de referinţă variabilă (DRV) se afişează la sediile BCR" şi se adaugă la o marjă de 1-2%. Cele mai multe instanţe (dintre cele care au dat dreptate clienţilor) au ales să identifice DRV cu Euribor, însă există şi exemple în care instanţa a lăsat, practic, contractul fără dobândă.
Un fost judecător se judecă cu banca
Viorica M. din Sighetu Marmaţiei a dat BCR în judecată în 2009, cu mai bine de un an înainte să apară OUG 50/2010, care a pus pe jar relaţia dintre clienţi şi bănci. V.M. este fost judecător la Judecătoria Sighetu Marmaţiei (până în 2008) şi fost procuror la parchetul de pe lângă aceeaşi instanţă, pensionată anticipat în august 2013.
Potrivit declaraţiei de avere, V.M. a luat un credit ipotecar de 120.000 de euro în 2007. Contractele BCR de la acea vreme spuneau că dobânda este fixă în primul an, iar apoi variază după DRV. De regulă, din cel de-al doilea an dobânda aproape că se dubla, la peste 9%.
În martie 2010 Tribunalul Maramureş dispune eliminarea dobânzii din contract. Curtea de apel Cluj decide că pe lângă eliminarea dobânzii, din contract mai trebuie să dispară şi comisionul de administrare.
Decizia Curţii de Apel este atacată cu recurs de către BCR la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care, în martie 2011, a casat decizia şi sentinţa instanţelor anterioare şi a trimis cauza spre rejudecare.
Procesul este mutat, după o cerere de strămutare adresată de bancă, de la Sighet la Judecătoria Botoşani, departe de instanţa unde fostul judecător a activat.
Acest lucru a părut de rău augur pentru V.M., încă procuror în aprilie 2013, când Judecătoria Botoşani respinge acţiunea.
La sfârşitul lunii martie din acest an, Tribunalul Botoşani întoarce decizia instanţei de fond şi admite apelul magistratului pensionat şi spune clar că contractul de împrumut va continua fără dobândă - pentru prima oară când instanţa arată explicit care sunt urmările declarării ca abuzive a clauzei de dobândă.
"Schimbă în parte sentinţa apelată în sensul că admite în parte acţiunea reclamantei Marina Viorica, constată caracterul de clauză abuzivă a clauzei din contractul bancar nr. 1565 din 04.12.2007, înscrisă la art. 5 cu privire la dobânda variabilă şi dispune executarea în continuare a contractului fără această dobândă", se arată în soluţia de pe portalul instanţelor.
Sentinţa putea fi atacată cu recurs în termen de 15 zile, însă pe portal nu este încă înregistrat recursul băncii.
Citeste materialul complet, pe economica.net
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Marius Croitoru, după victoria de pe Municipal: ”Am fost prea buni în comparație cu FCSB!”
Croitoru a dezvăluit ce s-a întâmplat la pauza meciului, când Botoșani era condusă cu 2-1 de FCSB. Tehnicianul botoșănenilor spune că, în ciuda scorului, i-a fost ușo...
FC Botoșani – FCSB 3-2. Becali se gândește la retragerea din fotbal: „Stau să fiu râs în play-out?”
Gigi Becali a oferit prima reacție, după ce Botoșani a învins-o pe FCSB cu scorul de 3-2: ia în calcul să se retragă din fotbal și chiar să vândă FCSB. Patronul campioanei...
Probleme majore în agrobusiness, nu scapă nici firmele din Botoșani!
Seria problemelor în agrobusiness a început în iulie 2025, când traderul de cereale Transylvania Invest din Arad a intrat în concordat preventiv. La începutul lui 2...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.91 secunde