Judecătoria Darabani scapă, deocamdată, de desfiiinţare!

Judecătoria Darabani scapă, deocamdată, de desfiiinţare!

   darabaneni.ro

Judecătoria Darabani se află pe lista instanţelor propuse spre a fi desfiinţate, în scopul eficientizării activităţii, potrivit concluziilor unui grup de lucru interinstituţional, format din specialişti ai Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit deputatului Mihai Baltă, decizia de desfiinţare Judecătoriei Darabani a fost amanita pentru anul 2014.

Pentru acele judecătorii mici, care la un moment dat erau prinse pentru a fi desfiinţate, termenul s-a amânat după data de 1 februarie, probabil. De la 1 februarie începe aplicarea Codului Penal şi măsurile de reorganizare a justiţiei urmând ca în continuare o comisie care are reprezentanţi din Ministerul Justiţiei, din Consiliul Superior al Magistraturii, din Parchetul de lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să analizeze oportunitate şi modul de reorganizare a acestor judecătorii, a declarat deputatul PSD, Mihai Baltă.

Potrivit Raportului privind concluziile Grupului de lucru interinstituţional pentru pregătirea sistemului judiciar în vederea intrării în vigoare a noilor coduri, a rezultat, pentru această etapă a procesului de reorganizare, desfiinţarea judecătoriei/parchetului şi rearondarea localităţilor acesteia/acestuia la o altă unitate pentru 30 de instanţe şi parchete: Haţeg, Orăştie, Agnita, Avrig, Buhuşi, Rupea, Jibou, Târgu Lăpuş, Dragomireşti, Hârşova, Măcin, Segarcea, Baia de Aramă, Novaci, Balş, Lieşti, Însurăţei, Adjud, Salonta, Bălceşti, Topoloveni, Pogoanele, Mizil, Gura Humorului, Darabani, Târnăveni, Moldova Nouă, Chişineu Criş, Gurahonţ, Făget.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Dominic Fritz, după ce Sahra Wagenknecht a cerut ca Germania să nu mai plătească alocații pentru copiii românilor: ”Dacă i-o tăiaţi zidarului din Botoşani….”

astăzi, 20:03

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a reacţionat marţi la declaraţiile politicienei germane Sahra Wagenknecht, fondatoarea unui partid populist de stânga, care a cerut ca Germania să nu mai pl...

Movie Night la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi sau adolescența în lumina reflectoarelor! - FOTO

astăzi, 19:22

Pe 6 noiembrie, Sala Teatrului din Dorohoi a devenit scena unei povești în care personajele principale au fost elevii Colegiului Național „Grigore Ghica”. Sub tema MOVIE NIGHT, ...

E sărbătoare în biserica din orașul Botoșani închinată Sfântului Mina, ocrotitorul celor păgubiți! - Foto

astăzi, 18:45

Biserica ”Sfântul Mare Mucenic Mina” din cartierul Tulbureni, municipiul Botoșani, își sărbătorește miercuri, 11 noiembrie, hramul. Are o istorie de secole, fiind ...