Jos polistirenul! Anveloparea termică a blocurilor de pe strada Săvenilor, analizată de specialişti

Constructorul care realizează lucrările de anvelopare termică, în cadrul proiectului cu fonduri europene, pe strada Săvenilor, din municipiu, va trebui să înlocuiască tot polistirenul de la una dintre scările de bloc.

Acesta este punctul de vedere al auditorului energetic care a expertizat calitatea polistirenului, în urma unor sesizări care au fost făcute cu privire la lucrările de la scara respectivă.

Potrivit reprezentanților Primăriei, constructorul, societatea Dioconstruct, va trebui acum să dea jos tot polistirenul pe care l-a pus, și să îl înlocuiască cu unul care respectă toate caracteristicile cerute de auditor.

"Am solicitat un punct de vedere de la proiectant care a fost de acord cu materialele puse. Auditorul energetic a avut însă un punct de vedere contrar, el considerând că materialele trebuie să îndeplinească condiții suplimentare. Având în vedere faptul că auditorul energetic va realiza auditul și după finalizarea lucrărilor, deocamdată mergem pe mâna auditorului. Constructorul are libertatea să conteste, să facă contraexpertiză, să își apere punctul de vedere, dar din discuțiile cu acesta nu dorește să se prelungească la nesfârșit situația și să schimbe materialele", a declarat Cornel Herghelegiu, directorul Direcției de Dezvoltare din cadrul Primăriei Botoșani.

Lucrările la scara de bloc respectivă au început acum mai bine de patru luni, dar din cauza discuțiilor apărute privind calitatea materialelor folosite, lucrurile au tergiversat.

Vezi si ‎Scandal de la izolarea termica a unui bloc din municipiul Botosani

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Planuri mari, speranțe mici: Botoșaniul nu reușește să ”prindă trenul” spre Hârlău!

astăzi, 12:13

La doi ani de la preluarea mandatului, președintele Consiliului Județean Botoșani vorbește din nou despre conectarea orașului Botoșani cu orașul Iași printr-o cale ferată care să faciliteze ...

Maia Sandu vorbește din nou de unirea Republicii Moldova cu România: „Rusia se apropie de granițe!” / ”Nu avem suficient sprijin popular”

astăzi, 11:24

Într-un interviu pentru publicația Valasz din Ungaria, Maia Sandu a spus că unirea cu România poate fi o soluție pentru securitatea țării, dar a recunoscut că nu există încă ...

„Drumul mănăstirilor”, unul dintre cele mai fascinante și totodată puțin cunoscute trasee turistice ecumenice din țară

astăzi, 11:07

Cunoscut ca „Drumul Mănăstirilor” după ce a fost reabilitat în totalitate de Consiliul Județean Botoșani, în 2023, și inclus în circuitul turistic național, î...