Jandarmii vor asigura ordinea, sâmbătă, la patru competiții sportive care se vor desfășura în județ

În această după-amiază, jandarmii vor asigura ordinea și siguranța publică la meciurile de fotbal din Liga a-III-a disputate de echipele C.S.Dante Botoșani - A.C.S.M. Ceahlăul Piatra Neamț, în Baza Sportivă Bucecea, respectiv Viitorul Darabani - C.S.M. Bacău, pe Stadionul Orășenesc „Chirica Pușcașu" Darabani, precum și la două meciuri de fotbal de Liga a IV-a, în localitățile Șendriceni și Săveni.

Tot astăzi, jandarmii vor fi alături de elevii Colegiului Național „A.T. Laurian" la cea de-a doua etapă a Festivalului Concurs „Toamna Bobocilor", care se va desfășura la Casa Sindicatelor, în vederea prevenirii producerii unor fapte antisociale și a consumului de substanțe interzise.

 

Pe lângă aceste misiuni, jandarmii vor fi prezenți în spațiul public împreună cu polițiștii botoșăneni, dar și independent, pentru menținerea liniștii publice și intervenția la apelurile la numărul unic de urgență 112.

În perioada 07 - 15 noiembrie, echipajele de jandarmerie vor acționa pentru desfășurarea în condiții civilizate a tuturor manifestările sportive organizate în cadrul Olimpiadei Sportului Săveni și preîntâmpinarea producerii unor situații neplăcute, care ar putea afecta siguranța participanților.

(Comunicat emis de Jandarmeria din Botoșani)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

3 milioane de euro pentru supervizarea modernizării instalațiilor feroviare din Moldova!

astăzi, 13:02

Investiția vizează creșterea siguranței și eficienței transportului feroviar din regiunea Moldovei. Contractul, cu o valoare estimată la 3 milioane de euro, va asigura servicii de consultanță...

PSD anunță că vrea comasarea tuturor comunelor sub 3.000 de locuitori, dar și a orășelelor care au scăzut sub pragul de 10.000 de locuitori!

astăzi, 12:39

Dragoș Benea, vicepreședinte PSD și responsabil pentru reforma teritorială, a declarat luni, după ședința partidului, că PSD lucrează pe mai multe scenarii legate de comasarea localităților...

ATENȚIE! Circulația prin Punctul de Trecere a Frontierei Stânca va fi suspendată marți, 10 noiembrie!

astăzi, 12:07

Poliția de Frontieră Iași informează participanții la traficul transfrontalier că, în data de 10 noiembrie 2026, în intervalul orar 08:00-20:00, circulația prin Punctul de Trecere a...