Jandarmii se pregatesc pentru noul sezon la fotbal

În data de 27 iulie, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani a avut loc o întâlnire cu responsabilii de ordine şi siguranţă ai organizatorilor de jocuri sportive, reprezentanţii Poliţiilor Locale Botoşani şi Dorohoi, precum şi ai firmelor de pază, în vederea analizării modului cum s-au asigurat măsurile de ordine la competiţiile sportive în returul sezonului competiţional 2011-2012, stabilindu-se totodată calendarul activităţilor premergătoare începerii noului sezon competiţional.

Tot cu această ocazie, s-a stabilit desfăşurarea unor convocări de specialitate cu reprezentanţii instituţiilor mai sus menţionate, în vederea însuşirii procedurilor specifice de acţiune ce vor fi aplicate pe timpul asigurării măsurilor de ordine-publică în incinta arenelor sportive, pentru prevenirea oricăror incidente neplăcute care ar putea să apară şi pentru limitarea efectelor acestora, astfel încât manifestările sportive să se desfăşoare în spiritului fair-play-ului.

Jandarmii vor avea întâlniri şi cu membrii galeriei echipei de fotbal F.C.Botoşani, urmând să le fie prezentate regulile pe care trebuie să le respecte pe timpul prezenţei în incinta stadionului, prevederile legale cuprinse în legea 4/2008 privind combaterea violenţei în sport, precum şi consecinţele nerespectării acestora.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cum a fost păcălită o botoșăneancă să transfere mii de lei într-un cont după ce a primit un SMS de la ”fiica” sa!

astăzi, 13:30

O femeie de 58 de ani, din municipiul Botoșani, a efectuat un transfer în valoare de peste 4.000 de lei, la cererea unei persoane necunoscute care, prin intermediul unui mesaj text, transmis pe...

Povestea incredibilă a tânărului din Botoșani agresat și șantajat după ce a fost atras într-un loc izolat: A fost ”ademenit” de o fată!

astăzi, 11:49

În continuarea cercetărilor demarate ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare, șantaj, influențarea declarațiilor, instigare la lovire sau alt...

Autoturism în valoare de peste 80.000 de euro furat din Elveția, descoperit în județul Botoșani! - VIDEO

astăzi, 11:29

În data de 10 noiembrie, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, în cooperare cu cei din cadrul Sectorului Poliției de FrontierÄ...