Jandarmii, din nou alături de sinistraţii din Dorohoi

La finalul lunii octombrie, pe adresa Inspectoratului de Jandarmi Judeţean a fost trimis un apel umanitar din partea Primăriei Municipiului Dorohoi.

Primarul municipiului Dorohoi solicita sprijin financiar din partea jandarmilor, pentru a ajuta 30 de familii afectate de inundaţii, în vederea amenajării interioare a unei camere din noile locuinţe, în care să se poată locui în această iarnă.

La fel ca în vara anului 2010, când mai bine de o lună de zile jandarmii au fost alături de sinistraţi prin misiunile executate, şi de această dată jandarmii s-au arătat solidari cu cei aflaţi în suferinţă.



Zilele trecute, în contul Trezoreriei municipiului Dorohoi a fost virată suma de 27.800 lei de către Inspectoratul General al Jandarmeriei, sumă care va fi împărţită în mod egal la 30 de familii afectate de inundaţii.



"Jandarmii au fost alături de cetăţenii din Dorohoi afectaţi de inundaţiile din vară din prima clipă, zi de zi, iar timp de o lună de zile i-am sprijinit moral şi i-am ajutat prin misiunile executate să le dăm încredere şi putere să ia totul de la capăt. Sperăm ca aceşti oameni atât de încercaţi să aibă puterea să zâmbească din nou şi să-şi petreacă sărbătorile de iarnă în noile case iar acest lucru poate fi posibil dacă şi alţii cu posibilităţi financiare ar sări în ajutorul celor afectaţi de inundaţii", a declarat inspectorul şef al I.J.J.Botoşani, lt.col. Constantin Moroşanu.
 



 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Geanina Lăcrămioara DASCĂLU: De ce avem nevoie de educație financiară? Cum ne salvează regulile banilor de la faliment atunci când prețurile o iau razna?

Tuesday, 27 October 2026

Cine nu înțelege regulile de bază ale banilor ajunge, inevitabil, să plătească scump din propriul buzunar. Educația financiară nu înseamnă matematică grea și nici formule complic...

Cristina Ciobănașu, în lacrimi după declarația Ruxandrei Ion: „Ai fost fetița pe care mi-am dorit-o întotdeauna!”

Tuesday, 27 October 2026

Cristina Ciobănașu, actrița născută în Vorona Botoșanilor, căreia participarea la emisiunea ”Dansez pentru tine”, pe când avea doar 12 ani, avea să îi schimbe via...

Tehnicianul arădenilor, înainte de meciul din Cupă cu FC Botoșani: ”Nu cred că Marius Croitoru este un antrenor sub presiune în acest moment!”

Tuesday, 27 October 2026

Partida UTA Arad – FC Botoșani are loc astăzi, 27 octombrie 2026, de la ora 19.00, pe Stadionul „Francisc Neuman”. Duelul va conta pentru runda a II-a din Grupa A Cupa Români...