Jandarmii botosaneni, mobilizati pentru buna desfasurare a meciului FC Botosani-Dunarea Giurgiu
Stiri Botosani Friday, 21 August 2009 ActualitatePreconizând prezenţa unui număr mare de spectatori la acest meci, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean, ca instituţie responsabilă, conform Legii nr.4/2008, de coordonarea tuturor activităţilor de asigurare a ordinii publice pe timpul manifestărilor sportive şi pentru prevenirea unor eventuale fapte antisociale, face următoarele precizări:
-asigurarea ordinii publice în zona apropiată şi imediată a stadionului municipal şi intervenţia pentru restabilirea ordinii publice se va realiza cu 30 de jandarmi (ofiţeri şi subofiţeri) din cadrul I.J.J.Botoşani.
-legea 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, stipulează foarte clar obligaţiile spectatorilor pe traseele de deplasare catre/de la locurile de desfãşurare a competiţiilor şi jocurilor sportive, precum şi în apropierea şi în interiorul bazelor sportive.
Astfel, aceştia au obligaţia de a avea asupra lor actele de identitate şi documentele de acces, de a le prezenta la solicitarea forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă, să se supună controlului corporal sumar şi al bagajelor, să respecte ordinea şi regulile stabilite de organizatori în incinta arenei stadionului.
Pentru prevenirea oricăror acte care incită la violenţă, participanţii la spectacolul sportiv sunt obligaţi să prezinte, la solicitarea forţelor de ordine, materialele de publicitate vizuală aflate asupra lor, nefiind admise inscripţii, embleme, pancarte, bannere, afişe, steaguri sau alte suporturi ce conţin simboluri, sloganuri, imagini ori texte cu conţinut obscen.
De asemenea, nu este admisă proferarea de injurii sau ameninţări la adresa celorlalţi spectatori, a jucătorilor, oficialilor sau forţelor de ordine. Ţinând cont de faptul că alcoolul poate induce consumatorilor o stare de iritabilitate şi agresivitate, predispunându-i la reacţii necontrolate, actul normativ mai sus menţionat interzice pătrunderea pe stadion a persoanelor aflate în stare de ebrietate sau având asupra lor băuturi alcoolice.
Tot pentru prevenirea eventualelor incidente, deplasarea spectatorilor în interiorul stadionului este foarte clar stipulată în lege, acestora fiindu-le interzis căţăratul sau escaladarea gardurilor care delimitează suprafaţa de joc sau care separă diferite sectoare. Pătrunderea spectatorilor pe suprafaţa de joc este interzisă. De asemenea, spectatorii trebuie să ocupe doar acele locuri prevăzute pe documentele de acces.
Pentru a determina suporterii să-şi asume responsabilitatea asupra faptelor lor, legea interzice ascunderea feţei cu articole de îmbrăcăminte sau alte accesorii. Totodată, actul normativ nu permite scrierea sau desenarea pe pereţii imobilelor, pe garduri sau pe alte obiecte amplasate în baza sportivă, dezlipirea sau distrugerea reclamelor, anunţurilor şi afişelor expuse de organizatori în incinta bazei sau arenei sportive, deteriorarea, ridicarea sau mutarea fără drept a barajelor, gardurilor sau altor obstacole amplasate de organizatori sau de forţele de ordine.
Emblemele, pancartele, bannerele, afişele, steagurile sau alte mijloace publicitare trebuie amplasate doar în locurile stabilite de organizatori. În cazul în care forţele de ordine dispun evacuarea stadionului, toţi spectatorii trebuie să se conformeze şi să părăsească imediat arena sportivă.
Actul normativ anterior menţionat prevede măsuri sancţionatorii principale şi complementare în cazul încălcării obligaţiilor mai sus expuse.
Toate aceste măsuri nu au ca scop restrângerea unor drepturi, a unor libertăţi, ci prevenirea eventualelor incidente, conflicte între suporteri sau între suporteri şi jucători.
Ca instituţie credibilă şi echidistantă, I.J.J. Botoşani asigură publicul spectator că şi în sezonul competiţional 2009 – 2010, vor fi luate toate măsurile necesare pentru ca spectacolul sportiv să se desfăşoare într-un cadru civilizat, caracterizat prin fair-play.
Ofiţer informare şi relaţii publice
Cpt. Niţuleac Cristian
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Oierii amenință că merg la Bucureşti cu remorci cu bălegar şi cisterne cu lapte amestecat cu aracet. Ionică Nechifor: ”Nu ne bagă în seamă!"
Preşedintele Asociaţiei Moldoovis, Ionică Nechifor, spune că fermierii vor merge la Bucureşti cu remorci încărcate cu bălegar, dar şi cu cisterne cu lapte amestecat cu aracet. Declara...
PNRR pe ultima sută de metri: Ședințe cu primarii din județ și instituțiile responsabile în contextul termenului de 31 august!
Pentru județul Botoșani s-au semnat contracte pentru 466 de proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cu o valoare totală de aproximativ 224,1 milioane de euro...
Ministerul Energiei: Sistemul Electroenergetic Naţional este stabil / Pentru această seară, necesarul de import estimat este de 2.300 MW
Ministerul Energiei anunţă, joi după-amiază, că s-a finalizat procedura de oprire a Centralei de la Cernavodă, iar Sistemul Electroenergetic Naţional este stabil şi activitatea se desfăşoar...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.89 secunde