Jandarmii botoșăneni, alături de liceeni la „Preuniversitaria” și de suporteri la meciul de luni!

În acest sfârșit de săptămână, jandarmii botoșăneni vor avea o prezență activă, în special în zonele aglomerate și de interes operativ, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță pentru cetățeni.

Sâmbătă, începând cu ora 17:00, efectivele de jandarmerie vor lua măsurile necesare pentru ca elevii Colegiului Național ,,Mihai Eminescu" Botoșani, care participă la Festivalul-Concurs ,,Preuniversitaria" de la Casa de Cultură a Sindicatelor ,,Nicolae Iorga" să se bucure de petrecerea în siguranță a evenimentului organizat special pentru ei.

 

Atât sâmbătă, cât și duminică, jandarmii vor acționa independent sau împreună cu polițiștii botoșăneni pentru prevenirea faptelor antisociale de natură penală și contravențională în mediul urban și rural, a traficului și consumului ilegal de substanțe psihoactive și vor interveni la apelurile făcute de cetățeni prin numărul unic de urgență 112.

Luni, 16 martie, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va acționa în sprijinul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău pentru prevenirea unor incidente la meciul de fotbal disputat de echipele F.C.Botoșani și Unirea Slobozia pe Stadionul municipal Botoșani, începând cu ora 17:30.

„Recomandăm participanților la manifestările publice să respecte măsurile stabilite de organizatori și indicațiile forțelor de ordine, să acorde atenția cuvenită minorilor care îi însoțesc și bunurilor personale de valoare și să solicite sprijinul jandarmilor în mod direct atunci când sesizează producerea unor fapte antisociale care îi afectează pe ei sau pe cei din jur”, transmit reprezentanții IJJ Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

„Nu am întâlnit în viața mea așa ceva!” - Valeriu Iftime, scos din minți de jucătorul care nu vrea să plece de la Botoșani!

astăzi, 10:58

Jucătorul a fost adus la formația moldoveană la îndrumarea fostului antrenor Leo Grozavu, însă transferul său s-a dovedit a fi o greșeală, iar finanțatorul botoșănenilor nu poate...

Locomotiva fabricată acum 54 de ani și scadentă la reparații care a luat foc lângă Botoșani! - RAPORT

astăzi, 10:14

La un an de la nefericitul eveniment, Agenția de Investigare Feroviară Română (AGIFER) a descoperit că locomotiva era scadentă la reparații. AGIFER a făcut public Raportul de investiga...

Colegii lui Virgil Miron, tatăl Alexandrei, copleșiți de durere: ”Ai fost unul dintre noi și vei rămâne în amintirea noastră!”

astăzi, 09:21

Virgil Miron, tatăl Alexandrei Ivanov, tânăra de 25 de ani care a murit în august 2023, după ce a fost internată la Maternitatea Botoșani, a încetat din viață. Vestea a fos...